Tudor Pilcă, șef de promoție la Liceul Tehnologic „Petru Maior”

tudor-pilca,-sef-de-promotie-la-liceul-tehnologic-„petru-maior”

În fruntea Promoției 2015-2019 a Liceului „Petru Maior”, secția română,  s-a aflat elevul Tudor Pilcă. Atât rezultatele la învățătură (media 9,99), rezultatele la concursurile și olimpiadele școlare,  cât și implicarea sa în activitatea școlii, fiind președinte al Consiliului Elevilor pe școală și vicepreședinte la nivel județen, fac din  Tudor Pilcă un demn reprezentant al Promoției 2015-2019 a Liceului „Petru Maior”, care miercuri, 29 mai, și-a luat rămas bun frumoșilor ani de liceu.

„Timpul s-a scurs  fără să realizăm. Trăim un moment  important în viața noastră, un moment ce îl socoteam cândva o realitate îndepărtată.

Stimați profesori și invitați

Ne aflăm în fața dumneavoastră ca și absolvenți ai Liceului Tehnologic „Petru Maior”, Generația 100 ce marcheză  simbolul Centenarului. În aceste clipe,  gândurile noastre se îndreaptă în primul rând spre cadrele didactice și spre personalul școlii care ne-au asigurat  un mediu propice pentru învățare, fapt pentru care le mulțumim tuturor. Un profesor este asemenea unei lumânări, se consumă pe sine, pentru a lumina pe alții. Vă mulțumim domnilor profesori că ne-ați luminat calea. Vă mulțumim pentru pasiunea cu care v-ați asumat rolul complex de formator de caractere, v-ați dedicat energia, cunoștințele și conștiința  și v-ați urmat profesia   cu onoare și demnitate. Ați fost adevărați mentori. Ne-ați pregătit să înaintăm prin viață întotdeauna încrezători, convinși că, dacă dorim să schimbăm lumea, nimic nu ne poate stăvili.  Sunteți un exemplu frumos de urmat ca model în viață.

Dragi părinți

Absolvirea nu ar fi posibilă fără ajutorul familiei, pentru care cuvintele de apreciere sunt prea puține. Vă mulțumim pentru bucuria și emoția pe care o simțiți alături de noi  acum.

Dragi colegi

Cu toate că ar trebui să vă vorbesc despre momentele frumoase din  parcursul nostru ca  liceeni, începând cu sfiala primelor zile ale clasei a IX-a, până la valul de emoții de la un extemporal neanunțat, ar însemna să arunc într-un con umbra realitatea care ne-a înconjurat în mod inevitabil pe fiecare dintre noi, ziua absolvirii. Așadar, aleg să nu vorbesc despre amintiri, ci despre principii, despre viitorul nostru, despre ziua de mâine. Țin să vă transmit că, în mod fatidic, perioada în care ne permitem să ne punem greșelile pe seama inocenței, a libertății, a luat sfârșit. Acest lucru nu consider că se datoreză absolvirii liceului, ci faptului că societatea are nevoie ca generația noastră să se afirme.

Sfatul meu dragi colegi, este să fiți eroi, nu victime, fiți soluții, nu probleme, fiți genul de oameni care îi încurajează pe cei din jur să devină ca și ei, exemple, oameni integri. Fiți mai degrabă cei care zâmbesc primii, și nu cei care uită să zâmbească. Căutați să ridicați pe cei din jurul vostru pentru că oamenii puternici  nu doboară, ci îi înalță pe alții.

Dacă într-o zi veți avea greutăți, și acest lucru sigur se va întâmpla, fiți motivați să vă ridicați și să mergeți mai departe. Fiți excelenți în ceea ce faceți, fiți perfecționiști, exhaustivi , neobosiți, nu vă lăsați constrânși de nimeni și de nimic, nici de vremuri, nici de oameni, mergeți îninte ca și când timpul nu ar exista. Eliberați-vă de tot și de toate cu gândul că trebuie să trăiți în și pentru adevăr, doar el vă va face liberi.

În încheiere , îl voi cita pe filozoful antic Lao Tzu: „Fiecare despărțire marchează un nou început”. De aceea, această zi  este pentru noi un punct de plecare spre realizările de mai târziu. Să pășiți în viitor încrezători în forțele proprii. Succes și vise împlinite !”, a spus Tudor Pilcă, șef de promoție 2015-2019 a Liceului „Petru Maior”, secția română.

Post-ul Tudor Pilcă, șef de promoție la Liceul Tehnologic „Petru Maior” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Tudor Pilcă, șef de promoție la Liceul Tehnologic „Petru Maior”

Credit autor: Alin Zaharie.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.