Justiție

DIICOT cere ajutorul FBI pentru efectuarea expertizei ADN în cazul Luizei Melencu

DIICOT anunţă că a cerut ajutorul Biroului Federal de Investigaţii – FBI – pentru o expertiză prin care să fie stabilit profilul genetic în cazul Luizei Melencu. Instituţia precizează că, în acest sens, au fost puse la dispoziţia FBI fragmentele osoase care urmează să fie analizate.

DIICOT doreşte sprijinul colegilor americani şi pentru a stabili profilul psihologic şi comportamental al lui Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.

Reprezentanţii DIICOT mai spun că activităţile procedurale care o privesc pe mama Luizei Melencu se desfăşoară în contextul solicitării către FBI. Femeia a fost citată, zilele trecute, pentru a-i fi prelevate probe biologice pentru efectuarea unei noi expertize genetice, în condiţiile în care legiştii nu au reuşit să stabilească dacă fragmentele osoase găsite la marginea unei păduri de lângă Caracal îi aparţin Luizei, aşa cum a susţinut Gheorghe Dincă.

The post DIICOT cere ajutorul FBI pentru efectuarea expertizei ADN în cazul Luizei Melencu appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: DIICOT cere ajutorul FBI pentru efectuarea expertizei ADN în cazul Luizei Melencu

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button