Life Style

Sepp, Nu Zău și Macarie vor electriza Uzina Foto la Laboratorul de Techno 14!

Cel de-al 14-lea episod al celui mai de succes serial de petreceri de muzică electronică organizate la Târgu Mureș va debuta în seara de vineri, 5 iulie, începând cu ora 20.00 și va continua până a doua zi. Îi vom avea nou în spatele pupitrului pe unii dintre artiștii care și-au lăsat cea mai adâncă amprentă asupra urechilor noastre în trecut: Sepp, Nu Zău și Macarie.

Cei trei se cunosc bine, au mai cucerit în trecut o multitudine de pupitre împreună, iar vineri, 5 iulie au decis să își desăvârșească apropierea și potrivirea pe plan muzical prin cucerirea celei mai puternice redute ale orașului nostru, fosta Uzină Foto din cartierul Unirii (Str. Plopilor).

Sepp și Nu Zău colaborează de foarte mult timp, fiind prieteni în viața de zi cu zi, fapt ce le-a ușurat accesul împreună la petreceri și festivaluri de pe întreg mapamondul, de la Statele Unite la Moscova. Având în spate ani întregi de evenimente petrecute împreună, cu siguranță că, alături de Macarie, cei doi vor face show la Uzină pe 5 iulie.

Băutura din belșug, spectacolul unic de visuals, preparatele delicioase de la Le Camion Delicieux, toate acestea și multe altele vor face parte din rețeta pregătită special pentru public cu ocazia Laboratorului de Techno.

Biletele sunt disponibile pe livetickets.ro. Prețul tichetelor va fi de 35 de lei în avans, urmând ca, în cazul în care vor mai rămâne bilete disponibile și în seara evenimentului, acestea să poată fi achiziționate de la intrarea în uzină cu 45 de lei.

Post-ul Sepp, Nu Zău și Macarie vor electriza Uzina Foto la Laboratorul de Techno 14! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sepp, Nu Zău și Macarie vor electriza Uzina Foto la Laboratorul de Techno 14!

Credit autor: Andrei Vornicu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button