Life Style

VIDEO. O familie de mureseni s-a mutat in mijlocul naturii, dupa ce a renuntat la viata de la oras!

Acum 6 ani, familia Nemeth renunța la viața de la oraș pentru a se muta în mijlocul naturii. Îi găsiți pe drumul dintre Ghindari și Solocma din Mureș, la Coliba Verde.

Au cumpărat un teren în codrii seculari din Transilvania și s-au mutat într-o locuință din lut, pe care au dotat-o cu panouri solare, iar apa o obțin direct din munte.

S-au apucat între timp și de cultivat propriile legume iar acum sunt pe cale să devină autosustenabili. Janos zice că a scăpat de facturi și griji, iar acum este mai liniștit si fericit ca niciodată, alături de soția sa Maria și cei 3 copii.

Radu Păltineanu, vă invită să urmăriți una din primele povești extraordinare ale turului său prin România. Janos & familia mi-a transmis că este bucuros să primească călători, la cort, mai ales cicloturiști, care, zice el, după o zi lungă de pedalat, vor fi cinstiți cu o masă caldă și un duș în natură, spune Radu.

 

Acum 6 ani, familia Nemeth renunța la viața de la oraș pentru a se muta în mijlocul naturii. Au cumpărat un teren în codrii seculari din Transilvania și s-au mutat într-o locuință din lut, pe care au dotat-o cu panouri solare, iar apa o obțin direct din munte. S-au apucat între timp și de cultivat propriile legume iar acum sunt pe cale să devină autosustenabili. Janos zice că a scăpat de facturi și griji, iar acum este mai liniștit si fericit ca niciodată, alături de soția sa Maria și cei 3 copii. Ei bine, vă invit să urmăriți una din primele povești extraordinare ale turului meu prin România, iar Janos & familia mi-a transmis că este bucuros să primească călători, la cort, mai ales cicloturiști, care, zice el, după o zi lungă de pedalat, vor fi cinstiți cu o masă caldă și un duș în natură. Îi găsiți pe drumul dintre Ghindari, Mureș și Solocma.#BicicletaCuGhiozdane

Publicată de Radu Păltineanu pe Marţi, 21 mai 2019

„La Colibă”

A înverzit locul….

Publicată de Coliba Verde pe Miercuri, 20 aprilie 2016

Sursa: Radu Păltineanu


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: VIDEO. O familie de mureseni s-a mutat in mijlocul naturii, dupa ce a renuntat la viata de la oras!

Credit autor: ms.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button