Politică

Liberalii vor avea candidat propriu la primăria Tg. Mureș

Anunțul l-a făcut astăzi președintele PNL Tg. Mureș, Ervin Molnar, care a declarat că cele peste 9500 de voturi primite de la târgumureșeni la europarlamentare au confirmat dorința de schimbare administrativă în municipiu.

El cere demisiile de onoare ale celor din administrația publică a Tg. Mureșului, care ieri au pierdut alegerile:

Este clară opțiunea târgumureșenilor, care au legitimat proiectul ”Restart Tg. Mureș”. De astăzi, coaliția PSD-ALDE de la conducerea primăriei municipiului Tg. Mureș și-a pierdut legitimitatea în fața târgumureșenilor. Ieri, oamenii au spus stop și restart Tg. Mureș. Începe cursa internă de proiecte prin care PNL Tg. Mureș își va desemna candidatul propriu la Primăria Tg. Mureș. Proiectul ”Restart Tg. Mureș” se deschide astfel către toți cei care vor să transforme Tg. Mureșul într-un oraș european, bineînțeles mai puțin către cei de la PSD-ALDE.

Președintele PNL Mureș, Cristian Chirteș, a precizat că din județ, la alegerile europarlamentare și la referendum au participat 228.000 de mureșeni, un număr record.

Acesta a adăugat că s-a demonstrat că PNL este cel mai important partid românesc din judeţ:

Cetăţenii judeţului Mureş sunt interesaţi nu numai de politică, ci şi de viitorul acestui judeţ într-o lume europeană, de viitorul Europei. Avem în judeţul Mureş 31 de primari, 325 consilieri locali, 10 consilieri judeţeni, organizaţii în 82 de localităţi, deci acest efort a fost făcut de o echipă. Rezultatele de ieri ne arată că în continuare PNL Mureş este cel mai important partid românesc din judeţ. Am câştigat toate oraşele, cu excepţia celor din zona maghiară, la Reghin, Sighişoara, Iernut, Târnăveni, Sărmaşu, Luduş, ceea ce arată că oamenii s-au săturat de promisiuni deşarte.

În judeţ, Mureş, PNL a obţinut peste 51.000 de voturi, adică 22,37% după numărătoarea paralelă, peste 9.500 de voturi fiind obţinute în Târgu Mureş.

Valeriu Russu

The post Liberalii vor avea candidat propriu la primăria Tg. Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Liberalii vor avea candidat propriu la primăria Tg. Mureș

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button