Emilia Marcoci, manager interimar la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară”

emilia-marcoci,-manager-interimar-la-spitalul-municipal-„dr.-eugen-nicoara”

Începutul lunii mai a venit cu schimbări în fruntea Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin. Mai exact, fosta directoare, Narcisa Lazăr, în urma evaluării și-a pierdut funcția, ea fiind ocupată de  Emilia Marcoci, medic pediatru, noul manager interimar al spitalului din Reghin.

„În urma evaluării, fosta directoare a spitalului nu a făcut punctajul necesar, fapt pentru care am fost nevoiți să apelăm la această formulă de interimat. Doamna doctor Emilia Marcoci este de specialitate pediatru, a lucrat și în cadrul Direcției de Sănătate Publică timp de 10 ani, fapt care ne ajută foarte mult. Doamna doctor  a acceptat foarte greu această numire. Am vorbit cu aproape toți șefii de secție să accepte postul de director, nu și la dorit nimeni, pentru că nu e ușor să conduci o asemenea instituție . Deocamdată,  Emilia Marcoci e doar interimar,  sper să o conving să participe la concursul care se va organiza pentru ocuparea acestui post. Numirea dânsei a fost o soluție extraordinară, și îi mulțumesc că a acceptat. Este extrem de implicată în ceea ce face și toți colegii o apreciază și îi sunt alături”, a precizat Maria Precup, primarul municipiului Reghin.

Noul director interimar al Spitalului Municipal Reghin activează ca medic pediatru la Reghin din 1993, noua postură nu o va împiedica să-și exercite în continuare profesia de medic în detrimentul celei administrative.

„Fişa postului îmi permite să am şi activitate medicală, sigur prioritar va fi activitatea de la direcţiunea spitalului” a menţionat Emilia Marcoci, citată de Glasul Văilor.

Finalizarea investiției pentru UPU

La spitalul din Reghin rămâne deficitar postul de director medical, lucru subliniat și de primarul Maria Precup, precum și definitivarea investiției la  Unitatea de Primiri Urgențe.

„Începem să ne organizăm și să căutăm o modalitate de a angaja și de a ocupa postul de director medical la spitalul din Reghin , pentru că în ultimul timp nu am avut o astfel de funcție, nici om la resurse umane. Dar cel mai important lucru este  să încheiem contractul pentru Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Spațiul unde își desfășoară activitatea este unul impropriu, în condițiile în care  avem 100.000 de locuitori din zona Reghinului care îi deservim. Am alocat 1 milion de lei din bugetul local, în prezent se perfectează formele de contractare. Am scos de mai multe ori la licitație lucrarea pentru această  investiție, a venit un investitor din sudul țării  dar care ne-a părăsit în cursul anului trecut din păcate. Acum sper ca totul să fie în ordine și să terminăm această investiție, pentru că la finalul anului este acreditarea  și să avem condițiile necesare. La spital, problema care o avem este cu retrocedarea, nu putem face investiții în clădirea veche, fapt pentru care ne axăm pe celelalte posibilități, și în paralel să demarăm un proiect nou pentru spital”, a spus primarul Maria Precup.

Post-ul Emilia Marcoci, manager interimar la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Emilia Marcoci, manager interimar la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară”

Credit autor: Alin Zaharie.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.