FOTO: Serată de mai pentru nou născuții prematuri de la Spitalul Județean Mureș

foto:-serata-de-mai-pentru-nou-nascutii-prematuri-de-la-spitalul-judetean-mures

Copilul născut prematur este un luptător, însă el supraviețuiește doar dacă se naște într-un loc cu condiții, într-o maternitate dotată cu aparatură medicală adecvată. Pentru a veni în sprijinul nou născuților, societatea civilă și mediul privat din județul Mureș, și nu numai, la inițiativa Asociației Rotary Club Târgu-Mureș Maris, s-au mobilizat și s-au implicat într-un amplu proiect de strângere de fonduri pentru dotarea și modernizarea Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean Mureș. Demersul s-a concretizat în organizarea unui eveniment caritabil, intitulat Serată de mai, găzduit de Restaurantul Hotelului Plaza din Târgu-Mureș.

”Ne-am gândit să organizăm o serată cu scopul de a strânge fonduri pentru dotarea și modernizarea secției de Neonatologie de la Maternitatea Veche. Dorim să contribuim la modernizarea secției, deoarece în condițiile actuale nu se poate altfel decât dacă și comunitatea vine în sprijin. Suntem un grup de femei care avem foarte multă inițiativă, dar noi singure nu putem face mare lucru dacă nu avem și sprijinul comunității”, a precizat dr. Claudia Dorobăț, președintele Asociației Rotary Club Târgu-Mureș Maris în anul rotarian 2018-2019.

Nu doar sumele strânse în cadrul Seratei vor fi direcționate pentru Secția de Neonatologie, ci și sumele strânse din  vânzarea unor tablouri pictate de elevi ai Liceului de Artă din Târgu-Mureș, realizate în cadrul taberei de pictură, parte din proiectul social-educațional-cultural ”Arta Dăruiește Viața”. Proiectul a fost organizat tot de Asociația Rotary Club Târgu-Mureș Maris în colaborare și cu sprijinul Consiliului Județean Mureș. Cei nouă cursanți, care au participat la tabăra de pictură ce a avut loc la Cund, județul Mureș, la Resortul Valea Verde, în perioada 6-9 mai 2019, au fost îndrumați de personalități ale artelor plastice din țară și din străinătate.

”Țin să remarc activitatea colegelor și ale colegilor de la Rotary Târgu-Mureș Maris, poate unul dintre cele mai active cluburi din cadrul districtului 2241. Se simte că este multă energie pozitivă, dovadă și proiectele destinate comunității”, a susținut Mircea Solovăstru, fost Guvernator al Districtului Rotary 2241 România și Moldova pentru anul rotarian 2016-2017.

Fonduri pentru un aparat pentru susținerea funcțiilor respiratorii

În România nu sunt multe locurile unde copiii născuți prematur sunt ajutați să supraviețuiască cu ajutorul echipamentelor medicale din dotare. Clinica de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean Mureș este o unitate de nivel II, din punctul de vedere al gradului de complexitate a serviciilor oferite în Terapie Intensivă Neonatală, aici fiind asigurate servicii medicale bebelușilor născuți în cadrul Clinicii de Obstetrică Ginecologie a Spitalului, însă și nou născuților din alte maternități din județul Mureș sau județe limitrofe, care sunt transferați la această unitate pentru îngrijiri de specialitate. Clinica este dotată cu 25 de paturi pentru copiii nou născuți sănătoși și 5 paturi de Terapie Intensivă Neonatală.

”Nașterea este cel mai fericit eveniment în fiecare familie, însă din păcate sunt situații în care copiii au nevoie de mai mult ajutor și aici intervenim noi, iar pentru acest lucru avem nevoie de aparatură performantă, lucru care nu întotdeauna este la îndemâna unui spital. Faptul că se implică societatea civilă este un pas mare în evoluția societății românești”, a afirmat dr. Ovidiu Gîrbovan, managerul Spitalului Clinic Județean Mureș.

În anul 2018 la Clinica de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean Mureș au primit îngrijiri medicale 1.500 de copii nou născuți. Un număr de aproximativ 325 de copii, atât prematuri cât și născuți la termen, au avut nevoie de servicii de specialitate în cadrul Terapiei Intensive Neonatale.

”Practic acest compartiment de Terapie Intensivă Neonatală are acum nevoie de ajutor. Cu fondurile care se vor strânge în această seară (n. red. – 10 mai 2019) și evenimentele care vor avea loc în luna mai, dorința noastră este să achiziționăm un aparat pentru susținerea funcțiilor respiratorii. Cu acest aparat susținem respirator acei copii prematuri care se nasc și nu pot să respire. În prezent avem două aparate de acest tip, mai vechi, sunt uzate moral. Această nouă generație de aparate sunt mai performante, mai silențioase”, a explicat dr. Laura Suciu, șeful Clinicii de Neonatologie. Costul unui astfel de aparat se ridică la suma de aproape 8.000 de euro.

La Serata de mai au răspuns prezent membrii ai societății civile din județul Mureș, dar și din străinătate, invitați speciali fiind  membrii ai Clubului Rotary Cleadon and District din Marea Britanie, cu care Asociația Rotary Club Târgu-Mureș Maris s-a înfrățit, și Clubul Rotary din Manheim, Germania. Nu au lipsit nici momentele artistice oferite de trupa Monique Balet Studio, coordonată de Georgiana Monica Grama, interpreții de muzică populară Ina Todoran și Ovidiu Furnea, dansuri populare  ale ansamblului de la Beica de Jos, precum și invitatul special, cântărețul Aurelian Temișan.

Text şi foto: Arina TOTH

 

Post-ul FOTO: Serată de mai pentru nou născuții prematuri de la Spitalul Județean Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: Serată de mai pentru nou născuții prematuri de la Spitalul Județean Mureș

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.