Sănătate

INTERVIU cu Pal Eniko, autoarea cărţii „Ghidul Bobocului Vegan”: “Alimentația vegană a fost declarată cea mai sănătoasă alimentație”

În urmă cu 13 ani a adoptat stilul de viaţă vegan, despre care afirmă că este benefic atât pentru mediul înconjurător, cât mai ales pentru organismul uman. Impactul trecerii la alimentaţia vegană a fost atât de puternic, încât Pal Eniko, nutriţionist vegan, şi-a propus să împărtăşească semenilor experienţa sa pozitivă prin intermediul unei cărţi. Astfel, a văzut lumina tiparului „Ghidul Bobocului Vegan”…

Reporter: Pentru început, vă rugăm să vă prezentaţi cititorilor noştri.

Pal Eniko: Lucrez cu oamenii, într-un magazin naturist. Sunt autoarea cărții „Ghidul Bobocului Vegan”, sunt nutriționist pentru sportivi, nutriționist vegan. Am adoptat acest stil de viață de 13 ani, și am scris cartea în urma multor studii și a multor cărți citite. Cartea a apărut în 1 decembrie 2018.

Rep: Ce înseamnă să fii vegan?

P.E.: În primul rând înseamnă să nu consumăm nimic de origine animală. Surprinzător, este destul de ușor și de frumos să faci acest lucru. Apoi, încercăm să facem cât mai puțin rău tuturor ființelor, fie ele animale sau oameni. De asemenea, încercăm să avem o amprentă carbonică cât mai mică, un impact minim asupra mediului înconjurător, și să nu susținem încălzirea globală prin acțiunile noastre, un factor principal al acesteia fiind industria alimentară. Foarte multe boli groaznice se datorează alimentației nepotrivite, așa că încercăm să le evităm prin veganism.

Rep.: Care e diferența între a fi vegan și a fi vegetarian?

P.E.: Veganii nu consumă nimic de origine animală, și evită să exploateze și să facă rău animalelor din orice punct de vedere. Vegetarienii, în schimb, renunță doar la carne, și pot să fie de mai multe feluri. Unii mănâncă pește, care, până la urmă sunt tot animale, alții sunt lacto-vegetarieni, alții ovo-lacto-vegetarieni, sunt foarte multe categorii. Veganii sunt doar vegani sau raw vegani, care mănâncă doar crud.

Rep.: Care sunt beneficiile veganismului, în afară de protejarea mediului?

P.E.: În primul rând, alimentația vegană a fost declarată cea mai sănătoasă alimentație de către oamenii de știință, de către savanți. Toate studiile sunt publicate și pot fi ușor căutate. Practic, cei care nu sunt plătiți de industria cărnii.

Rep.: Alte beneficii pentru sănătate?

P.E.: Nu aduci în corp colesterol, toxine, nu ai de suferit pe urma intoleranțelor la lactoză și a altor alimente. Plus, aduce beneficii animalelor, mediului, planetei, viitorului nostru. A fost declarată cea mai sănătoasă dietă cu beneficii în protecția mediului și a impactului climatic, precum și a drepturilor animalelor și ale oamenilor.

Rep.: În unele alimente de origine animală se regăsesc proteine și alți nutrienți benefici pentru organism. De unde iau veganii aceste elemente ale dietei?

P.E.: Cânepa, de exemplu, are toți cei opt amino-acizi esențiali pe care corpul nostru nu îi produce, și pe care mulți susțin că îi obținem doar mâncând carne, dar ei pot fi obținuți și mâncând cânepă. Pe deasupra, are și multe alte vitamine și minerale. Nu trebuie să mâncăm carne plină de toxine, hormoni și violență.

Rep.: Care sunt capcanele trecerii la stilul de viață vegan? Mă refer la lipsa de informații sau chiar la dezinformare.

P.E.: Mulți oameni cred că veganii mănâncă doar salată. O capcană, consider eu, este să mănânci doar salate. Dacă treci pe acest meniu, îți va fi foame, și vei trece înapoi la o dietă omnivoră. Alt aspect neplăcut, pe care l-am întâlnit foarte des de când am scris cartea, este să văd oameni bolnavi renunțând la carne și lapte, să treacă pe o dietă vegană, iar apoi să se ducă după două-trei săptămâni la medic și să le spună că sunt bolnavi și vegani, când ei erau bolnavi deja de dinainte, și care nici nu au ținut dieta suficient timp pentru a avea un mare impact. Așa s-au născut zvonurile că veganii sunt deficienți de vitamine, minerale, că sunt predispuși să se îmbolnăvească, că au toate bolile lumii, ceea ce nu e corect. O altă capcană este să consumăm în exces produsele ieftine de post, care de multe ori sunt și ele nesănătoase, și să considerăm asta o alimentație vegană. Fac analize de sânge periodic, și până acum, mereu au ieșit perfecte. Este cea mai bună alegere să renunțăm la produsele de natură animală, dar trebuie să nu uităm că putem consuma peste un milion de plante, care ne hrănesc cu tot ce avem nevoie. Și hrana poate fi integrală, salate, crudități, verdețuri, fructe, legume, nu procesată. Mâncarea procesată poate fi doar ca gustare. Un salam vegan lângă un bol de salată poate mânca oricine, dar să nu mâncăm doar acel salam. Și mai mult, există multă dezinformare. Mulți se întreabă „Vreau să trec la veganism, dar ce pot mânca?”, pentru ei am scris acest ghid.

Rep.: De ce ați scris cartea? Puteți prezenta o structură a capitolelor?

P.E.: Inițial, trebuia să fie un ghid de 30 de pagini. Între timp, a ajuns la 480. În prima parte, prezint realitatea dincolo de aparențe, de exemplu, de unde vine carnea, dincolo de raft, de unde vin ouăle, cum trăiesc găinile, de unde vine laptele, informații pe care majoritatea oamenilor nu le știu. Practic, de unde vin produsele animale. Și toți care au cumpărat cartea au fost surprinși, nu se așteptau la condițiile și modul în care sunt tratate animalele, nu le venea să creadă. Apoi, se întrebau „Bine, și atunci ce fac? Vreau să fiu vegan după ce am văzut, dar cum fac asta?”. Aici intervine partea a doua a ghidului, care pas cu pas, descrie cum să îți construiești o dietă vegană sănătoasă: ce mâncăm, de unde luăm, cum le gătim, ce combinăm, ce nu combinăm, tot ce trebuie să știi, să începi de la zero. Oricine se poate adapta, am cititor chiar și în vârstă de 70 de ani, care mai apoi au arătat-o copiilor, nepoților, și au dus-o chiar în străinătate. Ultima parte a cărții conține o listă de rețete pe care le-am adunat, tocmai pentru a educa cititorii asupra contextului în care să le consumi. Bine înțeles, nu include toate rețetele posibile, dar e un punct de plecare. În principiu, rețetele sunt cu două-trei, maxim patru ingrediente, desconsiderând condimentele. Sunt foarte, foarte simple, sunt puse pe secțiuni.

Rep.: De unde poate fi achiziționată cartea?

P.E.: Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul enikopal.com, de pe pagina de Facebook ghidulboboculuivegan, și, în Târgu-Mureș, în rețeaua de magazine naturiste Vitamix, și în câteva librării. Am scris cartea pentru cei care nu au acces la internet, în special pentru vârstnici, cât și pentru adolescenți.

Au consemnat Alex TOTH şi Alex Ionuţ ORBAN

 

Post-ul INTERVIU cu Pal Eniko, autoarea cărţii „Ghidul Bobocului Vegan”: “Alimentația vegană a fost declarată cea mai sănătoasă alimentație” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INTERVIU cu Pal Eniko, autoarea cărţii „Ghidul Bobocului Vegan”: “Alimentația vegană a fost declarată cea mai sănătoasă alimentație”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button