Sănătate

Investiții de aproximativ 2 milioane de euro pentru ambulatoriul Spitalului din Gheorgheni

Acesta este cel de-al optulea proiect contractat de municipalitate. Cererea de finantare pentru reabilitarea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului de specialitate a Spitalului din Gheorgheni are o valoare totală de peste 9,33 milioane lei.

Vor fi achiziționate echipamente pentru imbunatatirea capacitatii de diagnosticare si tratament a pacientilor. Astfel, spitalul va beneficia de trei sisteme radiologice si electrocardiografe, cate un ecograf pentru examinari cardiologice, urologice, chirurgicale, obstetrica/ginecologie, endocrinologie si medicina interna. Spitalul va fi dotat și cu un electroencefalograf, un mamograf, un osteodensitometru si un CT, dar si o linie de videoendoscopie digestiva interventională de înaltă definiție.

De asemenea, proiectul prevede realizarea lucrăilor de creștere a rezistenței clădirii, precum și lucrări de intervenție aferente investitței de bază.

Realizarea investițiilor are ca termen final data de 30 aprilie 2021. Din suma totală a cheltuielilor eligibile, 98% sunt sume nerambursabile. Finanțarea provine din fondurile Programul Operational Regional 2014-2020 pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate.

Rodica Boariu

The post Investiții de aproximativ 2 milioane de euro pentru ambulatoriul Spitalului din Gheorgheni appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Investiții de aproximativ 2 milioane de euro pentru ambulatoriul Spitalului din Gheorgheni

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button