Sănătate

Măsuri suplimentare pentru prevenirea pestei porcine, în județele Mureș și Covasna

În acest an, în Mureș au fost identificate mai multe transporturi ilegale de porci care au tranzitat județul, dar și cazuri de creștere ilegală a animalelor.
Șeful serviciului Sănătate animale din DSV Mureș, dr Liviu Drăgan, a precizat pentru Radio Tg.Mureș că în județ nu există focare de pestă porcină africană, iar Mureșul este înconjurat, la rândul său, de județe libere de această boală:

La controale în trafic am descoperit neconformități în 12 cazuri, am dat 10 sancțiuni de 25.920 de lei, și într-unul din cazuri, în luna iulie, am trecut la ucidere și ecarisare a 71 suine pentru care nu s-a putut stabili trasabilitatea, transportatorul fiind din județul Bacău. Mai avem transporturi ilegale cu suine, dar dacă am putut strabili trasabilitatea porcilor, dăm numai o scancțiune și nu ucidem. Mai avem uciși, însă, la controale de peste 200 de stâni, la care, la finele lunii iunie, s-au găsit 8 situații neconforme, s-au aplicat trei amenzi de 2760 de lei și s-au ecarisat 8 porci.

Pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane, Direcția Sanitar-Veterinară Covasna a luat măsuri suplimentare, după ce în luna februarie au fost identificate două focare în județ.

Directorul DSV Covasna, Siko Barabasi Sandor:

Să nu se ducă porcii oamenilor la stâni, tabere de vară, cantoane sau locuri izonate, unde există posibilitatea să intre în contact cu mistreții eventual infectați. Pe de altă parte, trebuie ca numai proprietarul să intre în grajdul de porci. O altă măsură e ca tot ce este sacrificare de necesitate, sau animal mort, să se transporte imediat la laboratoarele județene pentru supraveghere. De asemenea, gestionarii fondurilor de vânătoare, dacă găsesc mistreți morți, să îi ducă în condiții de biosecuritate la laborator pentru examen.

Valeriu Russu

The post Măsuri suplimentare pentru prevenirea pestei porcine, în județele Mureș și Covasna appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Măsuri suplimentare pentru prevenirea pestei porcine, în județele Mureș și Covasna

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button