Sănătate

Noutăți în domeniul ortopediei la nivel european, prezentate la Târgu-Mureș

La acest sfârșit de săptămână Târgu-Mureș este gazda primului curs internațional AORecon desfășurat în Europa Centrală, ocazie cu care lectori din țară și din străinătate vor dezbate tematici de actualitate din domeniul ortopediei și traumatologiei și vor prezenta cele mai noi tehnici și proceduri. AORecon Course-Principles of Total Hip and Knee Arthroplasty are loc în perioada 12-14 septembrie 2019 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu-Mureș.

AoRecon este parte a Fundației AO din Elveția, ce se ocupă cu partea de educație atât în traumatologie cât și ortopedie. AORecon se ocupă de partea de reconstrucție articulară, protezare șold, genunchi etc. Fundația AO a fost fondată în urmă cu o jumătate de secol și are în prezent o rețea vastă de peste 20.000 de chirurgi, oameni de știință din peste 120 de țări. Misiunea AO este de a îmbunătăți îngrijirea medicală oferită pacientului.
Cursurile pentru cei 40 de cursanți din străinătate vor fi susținute de 10 lectori din țară și din străinătate, respectiv patru medici din străinătate și șase din România.
”Este o posibilitate de a face un schimb de experiență, să vedem nivelele la care ne desfășurăm activitățile atât în Estul cât și în Vestul Uniunii Europene. Pentru prima dată se organizează o ediție de acest gen în Europa Centrală, este o onoare că cei de la AORecon au decis ca prima ediție să se desfășoare la Târgu-Mureș având în vedere reputația pe care o are centrul medical prin cele două clinici (n.red. – de ortopedie) la aceste tipuri de intervenții”, a declarat Prof. Dr. Tiberiu Bățagă, șeful Clinicii de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și unul dintre directorii de curs.
Vor fi prezentate cursanților noi tehnici de reconstrucție articulară, noi tipuri de endoproteze, noi tipuri de incizii care se fac pe zona aceasta, se va discuta de partea de recuperare, cum se face planningul preoperator al intervențiilor chirurgicale.
”Se va discuta și despre aspecte chirgicale, cum le facem noi, cum le fac ei. Dar am înțeles că ideea a fost centrată pe faptul că și noi utilizăm foarte mult chirurgia minim invazivă și ei sunt foarte interesați să vadă modalitatea prin care am obținut așa rezultate bune, pentru că la ei nu în toate clinicile se utilizează această tehnică chirurgicală care este puțin mai pretențioasă. Este o incizie mai mică, undeva sub 6 cm, în care nu se secționează straturile musculare. Pacientul își poate relua a doua zi mersul fără nici un fel de probleme și la 3-4 zile poate să fie acasă pentru că partea de recuperare poate fi începută deoarece stratul muscular nu a fost afectat”, a explicat Prof. Dr. Bățagă.

Școala pacienților, model de bună practică

Potrivit Prof. Bățagă în clinicile din strinătate există o școală a pacienților înainte de intervențiile chirurgicale.
”Este vorba despre cum se pregătesc pacienții pentru intervențiile chirurgicale pentru că în spitalele din Vestul Europei există așa numita școală a pacientului. Pacienții sunt pregătiți, li se explică care este intervenția, sunt investigați din timp în cadrul aceleiași clinici și, de asemenea, pot să viziteze clinica, să vadă toate etapele prin care vor trece în momentul în care sunt internați în clinică. Este foarte bine să se introducă și la noi genul acesta de școală a pacientului prin care lucrurile să fie familiarizate, pacientul să ia contact direct cu medicul anestezist, cu cel ce se va ocupa de partea de recuperare etc și în acest fel va interveni o anumită siguranță în ceea ce privește modul în care se va desfășura actul medical”, a adăugat Prof. Dr. Bățagă.

Arina TOTH

Post-ul Noutăți în domeniul ortopediei la nivel european, prezentate la Târgu-Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Noutăți în domeniul ortopediei la nivel european, prezentate la Târgu-Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button