Sănătate

Sfaturi pentru românii care călătoresc în UE și au certificat înlocuitor de card european de sănătate

La nivelul unităților sanitare din Uniunea Europeană au fost situații în care pacienților români le-a fost refuzată acordarea serviciilor medicale în baza certificatului de înlocuire a cardului european de sănătate, potrivit conducerii Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Mureș. Certificatul înlocuitor al cardului european de sănătate se emite în acest format de la sfârșitul anului trecut.

”Am avut semnale de la  cetățenii care au călătorit în Uniunea Europeană că acest certificat de înlocuire a cardului european nu ar fi fost recunoscut în anumite unități din Europa. Conform Regulamentului european acest certificat înseamnă toate informațiile cumulate pe cardul european, deci are CID-ul- codul de referință al cetățeanului respectiv, perioada de valabilitate, care este de doi ani de zile. Nu se emite decât persoanelor asigurate, garantează dreptul acestor cetățeni la servicii medicale”, a explicat Rodica Biro, președinte-director general al CJAS Mureș.

Aceasta a precizat că au fost situații în care au fost refuzate certificatele în Ungaria, invocându-se faptul că nu se decontează la timp serviciile acordate pe această bază, în Grecia.

”Sunt și unități sanitare care deși au contract cu casele de asigurări nu agreează (n.red.-certificatul înlocuitor al cardului european de sănătate). Foarte important pentru cei care călătoresc în țări din Uniunea Europeană, când ajung la un spital din străinătate să întrebe dacă este recunoscut cardul pentru că sunt unități sanitare private care neavând o relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate sau un fond de mutualitate din străinătate nu utilizează cardul. Varianta este ca cetățeanul să își plătească serviciile medicale după care să vină să recupereze sumele de la Casa de Asigurări de Sănătate”, a arătat Rodica Biro.

Doar pentru servicii medicale de urgență

De asemenea, pacienții care uită să își ia cu ei acest certificat și ajung la o unitate sanitară pe teritoriul Uniunii Europene sunt sfătuiți să solicite din România, de la Casa de Asigurări de Sănătate, prin unitatea respectivă, confirmarea lui ca și asigurat în România.

”În acest fel noi eliberăm acest certificat care este  transmis informatic sau prin punctele de comunicare cu unitatea respectivă, iar pacientul nu trebuie să plătească nimic. Însă important este ca lumea să fie în cunoștință de cauză”, a adăugat Rodica Biro.

Peste 16.000 de carduri europene, în Mureş

În baza certificatului înlocuitor al cardului european de sănătate pacienții români care ajung la o unitate sanitară din străinătate beneficiază doar de servicii medicale de urgență, nu de servicii medicale planificate.

La nivelul CJAS Mureș, anul trecut au fost emise 16.404 de carduri europene, dintre care 238 aparținând asiguraților Casa OPSNAJ, iar 16.166 aparținând CAS Mureș.

”Începând cu luna decembrie 2018, nu au mai fost tipărite carduri europene, fapt ce s-a repercutat negativ asupra activității CAS Mureș, angajații de la ghișeu fiind încărcați cu munca suplimentară de emitere a certificatelor înlocuitoare de card european, îngreunată de funcționarea sistemului de carduri europene”, a mai spus Rodica Biro. Certificatul înlocuitor de card european de sănătate se ridică de către asigurați de la ghișeul CAS Mureș.

Arina TOTH

Post-ul Sfaturi pentru românii care călătoresc în UE și au certificat înlocuitor de card european de sănătate apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sfaturi pentru românii care călătoresc în UE și au certificat înlocuitor de card european de sănătate

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button