Social

„10 pentru siguranţă!”: Traficul de persoane

Minorii şi adolescenţii reprezintă o categorie vulnerabilă la fenomenul traficului de persoane, aceştia frecventând, în drumul lor spre şcoală, diferite medii cu public numeros, motiv pentru care îi atenţionăm să aibă grijă la persoanele necunoscute cu care interacţionează, să nu accepte diverse propuneri prin care să se îndepărteze sau chiar să părăsească locul respectiv şi să informeze cadrele didactice, familia sau poliţia despre orice situaţie sau problemă care le poate pune viaţa în pericol.

De asemenea, recomandăm copiilor ca atunci când sunt angrenaţi în excursii, drumeţii, vizite ale unor obiective turistice, să aibă atenţia sporită în locurile aglomerate ce pot ascunde persoane dubioase şi periculoase care pot profita de pe urma celor vulnerabili, aşa cum sunt copii şi tinerii, care, din dorinţa de a fi populari tind să se împrietenească cu multe persoane şi să creadă că toată lumea e de bună credinţă.

În general, promisiunile traficantului nu conţin informaţii clare despre ofertele propuse, însă oferă sprijin financiar legat de o călătorie, un loc de muncă, o cazare sau alte facilităţi.

Deschide ochii! Traficul de persoane se poate ascunde în spatele unei feţe prietenoase.

Campania „10 pentru siguranţă!” are ca scop reamintirea unor măsuri pentru siguranţa copiilor, a familiei. Timp de 10 zile, vom aduce în atenţia mureşenilor 10 sfaturi pentru ca familiile din comunitatea noastră să primească nota 10 la lecţia siguranţei.

(Comunicat de presă IPJ Mureș)

Post-ul „10 pentru siguranţă!”: Traficul de persoane apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: „10 pentru siguranţă!”: Traficul de persoane

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button