Social

A început „Săptămâna prevenirii criminalităţii” în judeţul Mureş!

Astăzi, 3 iunie, începând cu ora 11.00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş a fost organizată o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate activitățile derulate în cadrul campaniei naționale Săptămâna Prevenirii Criminalității.

În perioada 3-7 iunie 2019, la nivel naţional se derulează a XV-a ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, al cărei scop este transmiterea către populaţie a unor mesaje antivictimale şi antiinfracţionale.

Prin colaborarea dintre structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, ordine publică şi poliţie rutieră, şi în anul acesta se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, dar şi sublinierea importanţei parteneriatului cu autorităţi/instituţii/ONG-uri şi cetăţeni.

Şi la nivelul judeţului Mureş se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.

  • Luni, 3 iunie – Deschiderea evenimentului – Conferinţă de presă la sediul IPJ
  • Marţi, 4 iunie – Prevenirea violenţei în familie
  • Miercuri, 5 iunie – Prevenirea delicvenţei juvenile şi victimizării minorilor
  • Joi, 6 iunie – Prevenirea criminalităţii contra patrimoniului
  • Vineri, 7 iunie – Siguranţa rutieră

În judeţul Mureş, „Săptămâna prevenirii criminalităţii” – sub semnul parteneriatului, al implicării! Societatea pe care ţi-o doreşti depinde şi de tine!

Cu orice prilej, lumea discută despre nemulţumirile faţă de societatea în care trăim, de modul în care evoluează lucrurile, de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cu toţii ne dorim o schimbare în bine, însă în general considerăm că alţii trebuie să facă ceva ca acest lucru să se întâmple. Aşteptăm ca lucrurile să se schimbe, dar noi să privim ca spectatori.

Dacă gândim astfel, avem puţine şanse să vedem schimbarea, fiindcă aceasta porneşte de la fiecare dintre noi. Cu toţii putem face ceva!!

Şi în ceea ce priveşte siguranţa noastră, a copiilor noştri, a bunurilor, putem avea fiecare o contribuţie importantă! Acel „puţin” pe care îl poate face fiecare poate schimba mult!!

  • Obişnuieşte-te să îţi iei minime măsuri de siguranţă pentru tine şi bunurile tale!
  • Formează-ţi copiii în ceea ce priveşte comportamentul preventiv şi implicarea!
  • Sprijină Poliţia, pentru că TE AJUŢI PE TINE!
  • Anunţă imediat Poliţia dacă eşti victimă sau martor la comiterea unei infracţiuni/accident etc.!
  • Oferă datele pe care le deţii despre un eveniment!
  • Discută cu cei din jurul tău despre modalităţile de prevenire a diverselor tipuri de infracţiuni, îndeamnă-i să fie mai precauţi!

Agenda activităţilor:

 Luni

  • 1100 – lansare Campanie „M.A.I informat, M.A.I. puternic” – IPJ Mureş

Marţi

  • 1100 – activităţi de distribuire materiale preventive în mediul urban şi în rural
  • 17 – cafeneaua non violentei
  • Lansare concurs „Mesajul meu antiviolenţă”.

Miercuri

  • 1000  activitate în cadrul Proiectului „Deschide-ţi mintea! Nu fi închis!” în colaborare cu Penitenciarul Târgu-Mureş şi Inspectoratul Şcolar – organizarea unei întâlniri între elevi liceului Agricol şi deţinuţi din Penitenciarul Târgu-Mureş
  • activitate în cadrul proiectului “Ora de net” – Sighișoara
  • participarea poliţiştilor de proximitate şi din mediul rural din judeţ la 28 de întâlniri cu elevii, în unităţile de învăţământ din mediul urban şi rural;

Joi

  • acţiuni stradale în tot judeţul pe linia furturilor; (discuţii cu cetăţenii, atenţionarea privind importanţa utilizării corecte a interfonului şi distribuirea de materiale preventive) colaboratori: IJJ, Poliţia Locală.
  • poliţiştii de prevenire, alături de Micii Poliţişti Cristeşti, vor oferi cetăţenilor care cunosc măsurile preventive obiecte promoţionale inscripţionate şi materiale preventive :
  • exerciţiu „Voluntariat pentru comunitatea mea”- elevi din câte o clasă din fiecare cartier vor distribui în zona în care locuiesc materiale preventive pe furturi din locuinţe şi auto
  • Activităţi preventive la fiecare dintre subunităţi: discuţii cu cetăţenii, în special cei din zone izolate, scrisori către proprietarii de case de vacanţă sau locuinţe nefolosite, activităţi de informare în şcoli, a furturilor de animale şi a furturilor de pe câmp etc.

Vineri

  • activităţi distribuire materiale derulate de poliţiştii aflaţi în trafic;
  • mic dejun pentru biciclişti
  • activităţi de educaţie rutieră la grădiniţe şi şcoli;

Activităţile din această săptămână sunt organizate şi coordonate de Poliţie, dar foarte important este sprijinul colaboratorilor: Consiliul Judeţean – ATOP, Inspectoratul Şcolar (unităţile de învăţământ), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Poliţia Locală Târgu-Mureş, Penitenciarul Târgu-Mureş, Centrul Regional al ANITP, Centrul Antidrog, IEESR, Salvaţi Copiii Mureş, Crucea Roşie, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Psihologie, Direcţia de Sport şi Tineret, DGASPC Mureş, Voluntarex, Micii Poliţişti Cristeşti, mass media.

(Comunicat de presă, IPJ Mureş)

 

Post-ul A început „Săptămâna prevenirii criminalităţii” în judeţul Mureş! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: A început „Săptămâna prevenirii criminalităţii” în judeţul Mureş!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button