Activități de pescuit pe “braţul mort” reglementate la Luduș

activitati-de-pescuit-pe-“bratul-mort”-reglementate-la-ludus

După inundațiile catastrofale produse de râul Mureș în 13-15 mai 1970, vezi imagini concludente în albumul „Luduș, 13-15 mai 1970. Un oraș acoperit de ape”, autori Ovidiu Horațiu Crișan, Antoniu-Ioan Berar, Marcela Berar și Artemiza-Zoia Crișan, autoritățile vremii au hotărât construirea unor diguri de apărare a orașului în același timp cu regularizarea cursului râului Mureș. După încheierea lucrărilor, orașul s-a ales cu un dig de protecție care până în prezent și-a dovedit utilitatea și eficacitatea, dar și cu un luciu de apă stătătoare de aproximativ 11 hectare, așa numitul „Braț mort” al Mureșului. În legătură cu acest nume am dori ca Primăria orașului Luduș să îl numească altfel. Poate, „Brațul vechi” ar suna mai plăcut în urechile tuturor.

Un cadou pentru oraș

Acum, la aproape o jumătate de secol de la acele inundații, nenorocirile produse de apele năvalnice au dispărut, s-au estompat, urme au mai rămas doar prin amintirile seniorilor de azi, prezenți în mijlocul evenimentelor de atunci. Ceea ce a rămas vizibil este miraculosul luciu de apă străjuit de sălcii bătrâne și vegetație abundentă, un adevărat plămân natural pentru oraș. Apele curate, de culoarea smaraldului constituie un habitat piscicol natural la care se poate ajunge pe un drum pietruit recent de Primărie, din strada Crinului. Terenul se află în domeniul public al orașului Luduș și este administrat, întreținut și exploatat sub „autoritatea deliberativă și executivă a orașului Luduș”, adică de Consiliul local și de Primărie, prin Serviciul „Piețe, Sala de sport, Bazin de înot și Stadion”. Primarul Cristian Moldovan spune că „Printre direcțiile strategice de dezvoltare stabilite în cadrul Strategiei de dezvoltare locală a orașului Luduș, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Luduș nr. 48/2014, se menționează Direcția strategică 2 – Economie și turism, la obiective specifice fiind identificată construirea și amenajarea unor locuri pentru activități de petrecere a timpului liber și picnic”.

Odată luată hotărârea de amenajare a zonei au început demersurile de realizare a unui Regulament de organizare a activităților de pescuit recreativ/sportiv pe Brațul mort al râului Mureș. Deschiderea consultării publice, conform Anexei nr. 14 din Procedura de sistem SIPOCA a fost anunțată de secretara orașului, Eugenia Giurgea în 12 iulie 2019 și a conținut Proiectul de hotărâre, Referatul de aprobare al primarului, Raportul de specialitate al Compartimentului juridic și Regulamentul propriu-zis. Documentația a fost disponibilă pe pagina de internet a Primăriei – secțiunea „Informații publice” și la sediul Primăriei, la cerere.

Ce prevede Regulamentul

În ședința ordinară a Consiliului local Luduș din 27 august 2019, Cornel Luca, șef Serviciu „Piețe, Sala de sport, Bazin de înot și Stadion” a prezentat aleșilor locali Regulamentul de organizare și funcționare a activităților de pescuit recreativ/sportiv pe Brațul mort al râului Mureș. În cele șase articole sunt prevăzute toate amănuntele pe care trebuie să le cunoască un pescar și însoțitorii lui în perioada în care petrec câteva ore pe malul apei într-o ambianță plăcută. Articolul 3 reglementează accesul pe bază de bilete și abonamente emise de Primăria orașului Luduș doar pentru malul interior al Brațului, acela cu un mal puțin abrupt. Conform Regulamentului, ziua de pescuit  începe la ora 7.00 și se termină după 24 ore, iar pescuitul de zi se desfășoară între orele 6.00 și 20.00. În mod logic, pescuitul de noapte se desfășoară între orele 20.00 și 6.00. La expirarea timpului de pescuit pentru care a achitat taxa, pescarul este obligat să părăsească locul de pescuit. Biletele de zi și de noapte au același preț, 30 lei iar pentru o zi și o noapte tariful este de 50 lei. Elevii și studenții plătesc doar 15 lei iar un abonament pentru pensionari costă 30 lei/lună. Este bine de știut că de reducerile de preț beneficiază doar pensionarii, elevii și studenții domiciliați în orașul Luduș. Pentru mai multe amănunte, administratorul Cornel Luca, telefon 0728-301.960, stă la dispoziția solicitanților.

Ioan A. BORGOVAN

 

Post-ul Activități de pescuit pe “braţul mort” reglementate la Luduș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Activități de pescuit pe “braţul mort” reglementate la Luduș

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.