Social

Brânza și telemeaua, la loc de cinste la expoziția din centrul Târgu Mureșului

Producători de produse lactate din Mureș, Harghita, Alba, Cluj și Brașov participă, azi, la o expoziție cu vânzare în Piața Trandafirilor din Târgu Mureș.
Evenimentul este organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale Bălțatei și își propuse să îi promoveze pe producători și produsele lor.

Cu această ocazie, producătorii au avut ocazia să dezbată împreună problemele și să caute soluții.

Cea mai mare dificultate cu care se confruntă este invazia pieței de produse din import, cu conținut mic de lapte, dar care sunt mai ieftine și atrag cumpărătorii.
Vasile Nicușan, unul dintre producători, a propus o soluție simplă, care ar încuraja lactatele autohtone:

Problema noastră, de care ne batem cel mai mult este că, produsele noastre, care sunt naturale, sunt la raft cu produsele sintetice. Consumatorul final nu știe, eticheta poate scrie, nu scrie, dar prețul, automat, dacă e mai mic cu 1, 2, 3, consumatorul pune mâna pe acel produs. Produsul natural, produsul din lapte, produsul românesc, ar trebui să fie pe un raft separat, să știe consumatorul, iar cel care vor să cumpere produsul din aracet, cu ghilimelele de rigoare, din grăsimi vegetale sau din ce-o fi, să îl cumpere pe acela.

Fabrica de produse lactate de la Ibănești a încercat o promovare și pe altă cale.
Au reușit să obțină oficial recunoașterea ca produs tradițional românesc în Uniunea Europeană, prin Denumire de Origine Protejată, a telemelei de Ibănești.
Rezultatele nu au fost cele așteptate, explică reprezentantul producătorului, Nicu Bumb, pentru că românii încă nu au simțul de protejare a produselor fabricate în țara noastră.

Cu părere de rău spun că nu prea ne-a ajutat, fiindcă românii nu sunt patrioți, nu cumpără produsele românești. În momentul de față nu știe lumea ce înseamnă DOC, produs ecologic, nu știe ce este un produs tradițional. Noi știm să intrăm în supermarketuri sau magazine, vedem oferta, dăm banul și plecăm. Cumpărăm 5 kilograme, mâncăm 3, două le aruncăm, în loc să cumpărăm, cu acei bani, 3 kilograme de produse de la noi, banii rămân în țară, copiii noștri vor avea locuri de muncă. Dacă nu se va întâmpla, în câțiva ani vor dispărea chiar și producătorii. În spatele produselor noastre stau 1.820 de producători care din asta trăiesc, în proporție de 90%.

Cei care vor să viziteze expoziția de lactate mai au timp până în această seară, la ora 21.

Raluca Creț

The post Brânza și telemeaua, la loc de cinste la expoziția din centrul Târgu Mureșului appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Brânza și telemeaua, la loc de cinste la expoziția din centrul Târgu Mureșului

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button