Social

”Bucătăria bunicii”, la Zilele Sărmășene 2019. Gulas și palincă, la standul comunității maghiare

Comunitatea maghiară din Sărmașu a amenajat un stand special, cu tradiții populare maghiare, cu ocazia expoziției de artă culinară ”Bucătăria bunicii”, organizată sâmbătă, 24 august, în Parcul Monumentul Eroilor. Momentul a fost inclus în programul ediției din acest an a Zilelor Sărmășene, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local al orașului Sărmașu.

Tradițiile culinare, omogenizate

Rolul de gazdă i-a revenit lui Sallai Imre, viceprimarul orașului Sărmașu, care a punctat importanța păstrării și transmiterii tradițiilor către generațiile tinere.

”Maghiarii din Sărmașu au venit la expoziția culinară cu gulasul tradițional unguresc, picant, dar și cu prăjituri tradiționale ale căror rețete au fost lăsate moștenire de străbunicii noștri și păstrate cu grijă de femei, care duc tradiția mai departe. Trăim sănătos și încercăm să ducem mai departe tradiția Sărmașului, și nu numai tradiția maghiară, pentru că în Sărmașu sunt foarte multe familii mixte. Tradițiile culinare, și nu numai, s-au omogenizat, s-au contopit, atât cele din folclorul românesc cât și cele din folclorul maghiar. Încercăm să oferim aceste tradiții generațiilor viitoare, tinerilor și copiilor, în ideea ca și ei să o transmită cândva mai departe urmașilor lor. Suntem conștienți că mulți dintre ei pleacă la oraș, și odată ajunși acolo puțini se mai reîntorc la mediul rural, ceea ce e o durere nu doar a mea, ci și a conducerii Primăriei Sărmașu, a administrației publice locale. Încercăm ca prin toate mijloacele legale pe care le deținem să păstrăm tineretul în Sărmașu, astfel încât tradițiile să fie transmise mai departe”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Sallai Imre.

Așa cum era firesc, la standul comunității maghiare din Sărmașu vizitatorii erau serviți și cu o tărie tradițională, la loc de cinste fiind cunoscuta țuică de prune.

”Avem și băuturi, începând de la țuica tradițională din prune, avem și țuică din gutui și din pere, practic din toate fructele care se găsesc în zona Sărmașului. Desigur, am venit și cu un vin local, făcut din roadele viilor din Sărmașu. Totul este originar din Sărmașu. O țuică de prună bună se face numai din prune, nu există rețete românești sau maghiare. Palica sau țuica e același lucru, aici la Sărmașu, ambele se urcă la cap”, a afirmat viceprimarul orașului Sărmașu.

Referindu-se la utilitatea și oportunitatea organizării Zilelor Sărmășene, Sallai Imre a afirmat că evenimentul se bucură de interes maxim din partea comunității locale.

”Zilele Sărmășene sunt importante pentru comunitatea locală, deoarece două zile pe an oamenii merită să aibă câteva momente de distracție. Tot anul, fermierii, muncitorii, funcționarii sau celelalte categorii profesionale, medici, profesori și așa mai departe, muncesc mult, iar acum, de Zilele Orașului fiecare are măcar un moment preferat în programul evenimentului. Cârcotași care nu sunt de acord cu evenimentul au fost, sunt și vor fi întotdeauna. Eu sunt de părere că lumea dorește să participe la această sărbătoare, pentru că dacă lumea nu ar dori, noi, administrația locală, nu am fi organizat așa ceva. În plus, foarte important de precizat, marea majoritate a banilor utilizați în organizare provin din sponsorizări și cred că majoritatea cetățenilor sunt mulțumiți de acest eveniment”, a conchis viceprimarul orașului Sărmașu.

Alex TOTH

Post-ul ”Bucătăria bunicii”, la Zilele Sărmășene 2019. Gulas și palincă, la standul comunității maghiare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: ”Bucătăria bunicii”, la Zilele Sărmășene 2019. Gulas și palincă, la standul comunității maghiare

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button