Social

Câteva reguli simple pentru siguranța locuinței dumneavoastră

La peste un sfert dintre furturile din locuinţă, un puternic factor favorizant este neatenţia, neglijenţa proprietarilor și încrederea lor în buna credinţă a celorlalţi. Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii derulează constant activităţi de informare și conştientizare a cetăţenilor cu privire la importanţa comportamentului preventiv. Iată, pe scurt, câteva reguli simple ce pot face diferenţa:

Încuiaţi uşa chiar dacă sunteţi acasă. Se întâmplă să dormiţi, să fiţi în baie sau în balcon, iar în acest timp, în doar câteva secunde, cineva să vă ia din hol geanta, portmoneul, telefonul, banii… (obiecte pe care, frecvent, le ţinem la cuier ori pe un dulăpior, în hol). Intrusul bate uşor, dacă nu răspunde nimeni încearcă uşa, deschide încet şi… dacă e momentul potrivit, în câteva secunde acţionează. Dacă îl surprinde cineva în casă, spune fără reţineri că se interesează dacă locuieşte persoana „x” în bloc, ori că i s-a părut că i s-a răspuns la bătaia în uşă şi de aceea a intrat. Nu e o problemă dacă dă greş, mai sunt atâtea uşi de încercat.

Folosiţi eficient interfonul! Dacă nu sunteţi atenţi, s-ar putea să deschideţi unui hoţ. Nu vă lăsaţi convinşi de diversele poziții pe care persoana respectivă spune că le are: de la poştă, de la citit contoare, reclame etc. Persoanele care au cu adevărat treabă în bloc au cartelă de acces, iar ceilalţi nu au de ce să intre. Şi nu ezitaţi să întrebaţi la cine se duc persoanele care intră odată cu dumneavoastră în bloc, profitând de faptul că s-a deschis uşa. Puteți chiar fi atenţi unde se duc.

Dacă aţi pierdut o cheie sau faceţi schimb de locuinţă, nu uitaţi să înlocuiţi de îndată încuietoarea.

Post-ul Câteva reguli simple pentru siguranța locuinței dumneavoastră apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Câteva reguli simple pentru siguranța locuinței dumneavoastră

Credit autor: Andrei Vornicu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button