„Compostez! Este benefic!”, la Reghin

„compostez!-este-benefic!”,-la-reghin

Reghinenii au posibilitatea să învețe despre compost, miercuri, 18 septembrie,  începând cu ora 17:30, pe strada Vânătorilor, nr. 20. Mai exact, despre  cum putem obține îngrășământ natural din resturile biodegradabile din propria gospodărie.

Oricine e binevenit,  fie că nu au pus sau nu vreodată mâna pe o buruiană din grădină, fie că ești avansat sau cunoscător într-ale creșterii plantelor. Important e interesul pentru Pământul viu de la care avem de învățat cu toții, după cum afirmă Răzvan Ilieș, reprezentatul  Regreen, organizatorul ediției de septembrie a evenimentului „Compostez! Este benefic!”.

„În cadrul evenimentului de miercuri  voi vorbi celor prezenți despre elemente necesare pentru un compost bun, despre materiale compostabile, tipurile și tehnologiile  de compostare, despre soluționarea problemelor care pot să apară în procesul de compostare și nu în ultimul rând despre beneficiile utilizării compostului. La partea practică vom clădi un morman de compost din diverse materiale și vom observa compostarea cu râme. Copiii sunt bineveniți, îi vom integra în activități potrivite pentru ei. În acest sens, avem nevoie de o persoană să se ocupe de ei. Participarea este liberă și este nevoie de confirmare la adresa razvanflaviuilies@gmail.com , cu specificarea numărului de persoane și motivația participării pe scurt”, a precizat Răzvan Ilieș.

Regreen reprezintă un demers inițiat de Răzvan Ilieș și Cristian Man care are în vedere colectarea deșeurilor biodegradabile de la domiciliu și transformarea lor în pământ fertil. Activitatea este non-profit și se desfășoară în municipiul Reghin având sloganul ”Compost nu gunoi!”.

Post-ul „Compostez! Este benefic!”, la Reghin apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: „Compostez! Este benefic!”, la Reghin

Credit autor: Alin Zaharie.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.