Social

Deficit de medici de 20% la SCJU Tîrgu-Mureș

Creșterea salariilor nu este suficientă pentru a umple golurile din Sănătate. Cel puțin aceasta este opinia managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență de la Tîrgu-Mureș, dr. Claudiu Puiac, potrivit căruia nici măcar în ceea ce privește ocuparea posturilor din schemele de personal nu poate fi ocupată doar cu creșteri salariale. Astfel, dr. Claudiu Puiac a declarat pentru Agenda de Mureș că o piedică în calea completării cu specialiști a grilei de personal o reprezintă și prevederile legale. În aceste condiții, SCJU Tîrgu-Mureș se confruntă cu o lipsă de personal cuprinsă între 10% și 20%. 

„Nu stăm chiar atât de prost având în vedere că am avut fel de fel de restricții legislative și având în vedere această mobilitate a personalului medical, însă, într-adevăr, avem un deficit, la medici, undeva în jur de 20%, iar la asistente medicale undeva la 10%”, a declarat dr. Claudiu Puiac, managerul SCJU Tîrgu-Mureș spune însă că deficitul de personal a scăzut totuși față de anii anteriori când a fost de 34%. „A fost o perioadă când am făcut multe angajări, iar deficitul a scăzut, dar am avut surpriza să scoatem posturi la concurs și să nu se prezinte persoane care să ocupe toate posturile scoase la concurs”, a explicat managerul SCJU Tîrgu-Mureș care este sceptic însă în privința ocupării în întregime a schemei de personal. În ceea ce privește aducerea unității spitalicești pe care o conduce la standarde corespunzătoare din punct de vedere al spațiilor de cazare o culpă au și autoritățile locale și județene. „Din punctul de vedere al indicatorilor calitativi noi avem undeva aproape la 86%. Noi avem problema condițiilor hoteliere. Aceast este problema Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș. Personal medical bine pregătit avem, aparatură de înaltă performanță avem, dar condițiile hoteliere lipsesc cu desăvârșire. Uitați-vă puțin în bugetele pe ani atât ale Primăriei Tîrgu-Mureș, cât și al Consiliului Județean Mureș câți bani au alocat SCJU Tîrgu-Mureș. Ne lăudăm cu SCJU Tîrgu-Mureș, ne lăudăm cu IUBCVT Tîrgu-Mureș, folosim imaginea lor pentru a promova imaginea Tîrgu-Mureșului, dar nu dăm nici un ban. Haideți să ne uităm la bugetele alocate de Consiliile Județene și de primăriile din județele din jur”, a mai afirmat dr. Claudiu Puiac.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Deficit de medici de 20% la SCJU Tîrgu-Mureș

Credit autor: Agenda de Mureș.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button