Social

Două noi refugii montane vor fi amplasate anul acesta în Gurghiu și Călimani

Cel din Munții Gurghiu este primul astfel de refugiu, el urmând să fie amplasat în zona vârfului Saca Mare.
În Munții Călimani este al cincilea refugiu care va acoperi astfel întreaga zonă.
Primele patru refugii montane au fost amplasate anul trecut în septembrie și și-au dovedit din plin eficiența, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș, șeful Salvamont Mureș, Kovacs Robert:

Acesta este un proiect extraordinar de bun pe care l-am putut face în județul Mureș. În momentul de față avem 4 refugii montane amplasate în Munții Călimani și anul acesta vom mai amplasa încă două, unul în Munții Gurghiu și încă unul în Călimani. Noi sperăm ca în 3,4 săptămâni acestea să fie la locul lor. Avem în fiecare refugiu câte un carnețel în care persoanele scriu despre experiența lor în aceste refugii și s-a dovedit extrem de eficient. Foarte, foarte multe persoane au dormit, s-au refugiat în cadrul drumeției pe care au făcut-o în Călimani.

Cei care doresc să parcurgă toate crestele Munților Călimani pot să facă, de acum, aceste drumeții fără riscuri, mai spune șeful Salvamont Mureș, Kovacs Robert:

Aceste refugii sunt în așa fel amplasate că poți să faci o drumeție pe Creasta Călimanilor de la un refugiu la celălalt, pentru că ai nevoie de minimum 4,5 zile să faci Creasta Călimanilor. În acest timp, dacă intervine o furtună sau un eveniment neașteptat, atunci știi exact unde sunt amplasate aceste refugii și poți să aștepți, eventual dacă trebuie, sosirea echipajelor de salvare în siguranță.

Construcția și amplasarea refugiilor montane este un proiect al Consiliului Județean Mureș împreună cu Salvamont Mureș. Costul unui refugiu se ridică la 30.000 de lei, fiind suportat din bugetul județului.
Tot în Munții Călimani, la Scaunul Domnului, există și un punct de lucru care a fost donat de o persoană privată. Aici, de 3 ani, salvatorii montani fac permanență în fiecare week-end pentru a putea veni mai ușor în ajutorul turiștilor din zonă.

Cristina Bulbescu

The post Două noi refugii montane vor fi amplasate anul acesta în Gurghiu și Călimani appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Două noi refugii montane vor fi amplasate anul acesta în Gurghiu și Călimani

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button