Social

Elevii și profesorii mureșeni, chestionați privind respectarea drepturilor și obligațiilor elevilor

”Spune-ne cât de respectat e Statutul Elevului în județul nostru!” este întrebarea la care vor răspunde, până la finalul lunii viitoare, atât elevii cât și cadrele didactice, în cadrul unei consultări ce are loc la nivelul județului Mureș.
Aceasta va avea ca finalitate redactarea unui raport privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean.
Printre nemulțumirile elevilor mureșeni se numără interdicția de a folosi telefoanele mobile, sancționarea pentru nepurtarea uniformei, practica „fondului clasei” sau „fondului școlii” sau interzicerea părăsirii incintei școlare de către elevii majori.

Președintele Consiliului Județean al Elevilor Mureș, Ștefan Manea:

La nivelul județului Mureș acesta este al doilea an în care se face Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean. Noi am decis, anul acesta, să consultăm și părerea cadrelor didactice despre cât de mult respectă dânșii drepturile elevilor și pentru elevi am introdus și partea de cât de mult respectă își ei obligațiile. Teoretic, telefoanele mobile nu pot fi confiscate pentru că sunt bun propriu, bun personal. Alte nemulțumiri ar fi legate de purtarea uniformelor și, nu neapărat de purtarea, cât de sancționarea (nepurtării) lor. Elevii încă sunt sancționați pentru că nu poartă uniforma școlii. Ar mai fi o nemulțumire, elevii consideră că modul în care profesorii acordă notele nu este destul de obiectiv.

La nivel național, funcționează de trei ani ”Statutul Elevului”, un act normativ care a fost aprobat prin Ordin de ministru, și care reglementează distinct drepturile și îndatoririle elevilor.

Cristina Bulbescu

The post Elevii și profesorii mureșeni, chestionați privind respectarea drepturilor și obligațiilor elevilor appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Elevii și profesorii mureșeni, chestionați privind respectarea drepturilor și obligațiilor elevilor

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button