Social

Femei agresate în două localităţi mureşene! Ordine de protecţie provizorii emise de poliţişti!

Două ordine de protecție provizorii au fost emise în cursul zilei de luni, 27 mai, de către polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului şi Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Sighişoara, față de doi bărbaţi care şi-au agresat fizic concubinele.

Astfel, luni, 27 mai, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Sighişoara au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie din comuna Saschiz cu privire la faptul că a fost agresată de concubinul acesteia.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeaşi dată, în jurul orei 14.10, un bărbat de 59 de ani, din comuna Saschiz, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii, şi-a agresat fizic pe concubina, în vârstă de 61de ani. După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

În aceeaşi zi, în jurul orei 20.45, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului au fost sesizați prin Apel 112, referitor la producerea unui scandal în familie.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeaşi dată, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în locuința comună din localitatea Găleşti, un bărbat de 52 de ani, pe fondul consumului de alcool, a agresat-o fizic pe concubina acestuia, în vârstă de 39 de ani. După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Post-ul Femei agresate în două localităţi mureşene! Ordine de protecţie provizorii emise de poliţişti! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Femei agresate în două localităţi mureşene! Ordine de protecţie provizorii emise de poliţişti!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button