Social

Forumul „Întâlnirile franco-române pentru turism” de la Sibiu

Actori ai mediul economic, care activează în domeniile hotelier, turism și alimentație, reprezentanți ai autorităților locale și ai sistemului de învățământ participă de astăzi la Sibiu la forumul intitulat “Întâlnirile franco-române pentru turism “, eveniment inclus în Sezonul România-Franţa şi ajuns la cea de-a 10-a ediţie.

Dezvoltarea turismului de destinație și formarea profesională în domeniul turismului sunt cele două teme care se discută la Forumul de la Sibiu.

Michel Monsauret, atașat pentru cooperare educativă la Institutul Francez din România, principalul organizator:

România, la fel ca Franța, este o țară cu un enorm potențial turistic, domeniu în care formarea profesională este esențială, iar calificarea se face prin colaborarea școlilor profesionale cu restaurantele, hotelurile și birourile de turism. În Franța funcționează acest sistem și de 35 de ani există și bacalaureatul profesional. Dezvoltarea învățământului dual în domeniul turismului este cerută de reprezentanții industriei ospitalității de la noi care spun că se confruntă cu o mare criză de personal calificat.

Președintele Federației Industriei Hoteliere din România Călin Ile:

Pentru noi problema crizei forţei de muncă este cea mai acută. Cifrele noastre spun că din 33.000 de elevi care termină acest sistem de învățământ nu reușim să atragem mai mult de 3.000 în România, deci circa 10%. O bună parte merge și lucrează în străinătate, îi întâlnim în restaurante, pe vase de croazieră.

Din cauza crizei acute de personal calificat industria turismului din România a început să importe forță de muncă din alte țări

The post Forumul „Întâlnirile franco-române pentru turism” de la Sibiu appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Forumul „Întâlnirile franco-române pentru turism” de la Sibiu

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button