Social

FOTO: Cartierul Gheja a fost în sărbătoare

În lucrarea sa „Luduș – O istorie neterminată”, profesorul Adrian Mihai Olaru scrie că „Gheja este atestată documentar în anul 1366, sub numele de Gese. Atestarea apare într-un document emis la 15 mai la adunarea de la Turda de către Dionisie, voievod al Transilvaniei și comite de Solnoc care rezolvă revendicarea unei moșteniri”. Înv. Mircea Fanea presupune, în Monografia satului Gheja – Județul Mureș”, lucrare din anul 2006 și care ar merita să fie reeditată, că „Baronul Banffi și fiul lui, Ianos care au trăit în sat având mult pământ aici, au construit un castel de tip medieval, au dat numele satului, transformând deci în limba maghiară, pe Gese denumirea daco-romană, în Ghejei și de aici Marosgezsei, Marosghejei, Gheja.

În elucidarea acestei probleme un rol important îl au lucrările lui Orban Balazs și Coriolan Suciu”. Astăzi, Gheja este unul dintre cartierele orașului Luduș, cel mai mare, cu tot mai puține caracteristici rurale. Unul dintre acestea „Fiii satului” a devenit ceva mai mult, s-a transformat în…

…„Gheja în sărbătoare”

Organizată în acest an de Primărie și Consiliul local Luduș în parteneriat cu Asociația Culturală Mureșul Superior, manifestarea s-a bucurat de participarea unui mare număr de spectatori la serbarea câmpenească cu grătare, mici, fasole la ceaun, vin, sucuri și bere. Pentru cei mici au fost pregătite dulciuri, kurtosklacs, vată de zahăr și diferite instalații specifice parcurilor de joacă.

Pe scena instalată în curtea Școlii Gimnaziale au fost prezenți soliștii Ioan Cristian Țăran, Ionela Moruțan, Flaviu Florea, Livia Sorlea, Claudiu Ferko, Ciprian Ardelean, Marcela Vădan, Szilaghi Alexandru Rusu, Raul Furnea, Liliana Oara, Viorel Moldovan și Sava Negrean Brudașcu. Binecunoscutul Mihai Nașca a prezentat spectacolul în care au evoluat formațiile folclorice „Zsestrea Găbudului” din Găbud, „Plaiuri Noșlăcene” din Noșlac-Alba cu Daciana Sabău – coordonator și Cornel Țiboc – coregraf, precum și „Ardealul” Luduș coordonat de Mariana și Petru Pop. Acompaniamentul a fost asigurat de formația San Music condusă de Săndel Gavriș.

Meșteri populari

Sorin Popșor este un tânăr artizan din Târgu-Mureș care cu sensibilitate, răbdare și multă migală reușește să creeze delicate podoabe filigranate din mici bucăți de lemn. După o laborioasă prelucrare, din mâinile artizanului apar o gamă diversificată de cercei filigranați în lemn și înobilați de un har artistic deosebit. Obiecte de cult realizate cu aceeași tehnică întregesc imaginea unui stand interesant pentru ineditul formelor, culorilor și tehnicilor folosite.

O prezență inedită într-un târg modern, într-o zi de sărbătoare a fost standul dedicat artei populare dublat de produse tradiționale locale. Autoarele insolitei prezentări sunt două locuitoare din Gheja, Lizica Mâlnă și Mariana Focșan, iubitoare ale artei populare autentice, două doamne care prezintă tinerei generații comorile milenare ale artei populare românești, astăzi sufocate și marginalizate de produsele industriale venite de peste mări și țări.

La standul creatoarelor populare se găseau la vânzare, la prețuri modice, cămăși pentru băieți și bărbați, ii brodate de mână cu motive naționale, veste numite la Gheja laibăre, catrințe – păsturi, șorțuri – șurțe pentru bătrâne, ștergare, straițe, toate atinse de fiorul artei populare autentice transfigurat prin strădania celor două creatoare populare. Deosebit de interesant este și steagul de nuntă folosit de chemători, un obiect care depășește un secol și jumătate de existență, un obicet rătăcit din negura vremurilor, o raritate în zilele noastre atât de acaparate de modernitate. Și, ca și gazde primitoare, Lizica Mâlnă și Mariana Focșan te îmbie cu pâine și sare și cu delicioasele lichii – palanețe și colaci împletiți. Păcat că pe lângă mulții admiratori și privitori au fost prea puțini cumpărători.

Cuvântul invitaților

Pentru a-i saluta pe cetățenii cartierului a urcat pe scenă senatorul PSD Horia Soporan, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș Ovidiu Dancu, primarul comunei Ațintiș, Halmagy Zoltan, consilierul local Gelu Puia, principalul organizator al manifestărilor din ultimii ani, precum și primarul orașului Luduș, Ioan Cristian Moldovan, care i-a salutat pe participanți și a prezentat personalitățile prezente la sărbătoare. Au vorbit Ovidiu Dancu și Horia Soporan în numele instituțiilor pe care le reprezintă și în nume personal ca urmare a activităților în care sprijină Ludușul și Gheja de mai mulți ani.

După momentul oficial a urmat până târziu în noapte programul artistic și activitățile specifice sărbătorilor populare.

Ioan A. BORGOVAN

 

 

Post-ul FOTO: Cartierul Gheja a fost în sărbătoare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: Cartierul Gheja a fost în sărbătoare

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button