Social

Guvernul României s-a angajat ca până la sfârşitul anului 2020 să dezinstituţionalizeze toţi copii din centrele de plasament

Guvernul României s-a angajat ca până la sfârşitul anului 2020 să dezinstituţionalizeze toţi copiii din centrele de plasament.

În ţara noastră sunt aproape 7.000 de astfel de copii adăpostiţi în centre de plasament sau orfelinate, iar aproape 60% dintre ei suferă de diferite dizabilităţi.

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Elena Tudor, a vorbit astăzi, la Radio România Actualităţi, despre stadiul în care se află această reformă:

Elena Tudor: Procesul a început în ’97. Deci ne aflăm la 22 de ani de reformă şi peste jumătate din centre au intrat în proces de închidere. Am plecat de la centre foarte mari, cu capacitate chiar de 400 de copii, vorbesc de începutul reformei, şi am ajuns acum la altă etapă, vorbim chiar şi de centre mici, de 20-30 de copii, dar centre care arată ca un internat. Vrem să reglementăm foarte clar că mediul în care ei trebuie să trăiască trebuie să fie cât mai apropiat de cel familial, făcând referire chiar la legea locuinţei, atât pe Program Operaţional Regional, cât şi pe Programul Operaţional Capital Uman, avem axe destinate dezinstituţionalizării, fie că sunt copii, fie că sunt adulţi. Este păcat să nu folosim această oportunitate.

The post Guvernul României s-a angajat ca până la sfârşitul anului 2020 să dezinstituţionalizeze toţi copii din centrele de plasament appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Guvernul României s-a angajat ca până la sfârşitul anului 2020 să dezinstituţionalizeze toţi copii din centrele de plasament

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button