Conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, reprezentată de Viorel Toma, președinte, și de Radu Tiberiu Roca, vicepreședinte, solicită autorităților locale implicarea în campania națională ”SOS – Ambrozia” în data de 28 septembrie, între orele 10.00 – 15.00.
Datorită răspândirii exagerate atât la nivel județean cât și la nivel național a Ambroziei, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a organizat campania națională ”28 septembrie 2019 SOS – Ambrozia”. Prin implicarea națională civică pentru mediu și sănătate într-o singură zi, prin efort comun, curățăm țara de Ambrozie.
Potrivit unui comunicat de presă remis către redacția Zi de Zi, campania se desfășoară pe plan național și are scopul de a combate invazia plantei Ambrosia Artemisiifolia (Iarba pârloagelor) în urma numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care dezvoltă alergii la această plantă, lucru confirmat, de altfel, și de medicii alergologi prim numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la Ambrozie. În acest fel se previne răspândirea plantei și a polenului până la sfârșitul lunii octombrie.
Andreea GONDOR
Post-ul Mișcare civică pentru combaterea ambroziei apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Mișcare civică pentru combaterea ambroziei
Credit autor: redactia.