Social

Orga Palatului Culturii din Tg.Mureș a intrat în restaurare

Una dintre cele mari orgi din România, aflată în Palatul Culturii din Târgu Mureş, care are un sistem de funcţionare electro-magneto-pneumatic, singura de acest fel deţinută de o filarmonică din ţară, a intrat în restaurare completă.

Restaurarea este posibilă datorită unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de 6,5 milioane lei. Partea tehnică a restaurării se va finaliza în luna septembrie, după care va începe acordajul, iar partea cea mai dificilă va fi intonaţia, întrucât fiecare registru are un timbru sonor aparte.

La nivelul anului 1913, când a fost instalată, orga de la Târgu Mureş era considerată unul dintre cele mai bune instrumente de acest fel din Centrul şi Sud-Estul Europei. Orga are 4.488 de tuburi, 78 de registre, trei claviaturi, pedalier complet şi 106 ani de funcţionare aproape neîntreruptă.

Potrivit directorului Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, orga de la Palatul Culturii nu presupune costuri de întreţinere mari, întrucât reparaţiile capitale se efectuează o dată la 20-30 de ani, însă ultima reparaţie a instrumentului a fost făcută în anii 1985-1986.

The post Orga Palatului Culturii din Tg.Mureș a intrat în restaurare appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Orga Palatului Culturii din Tg.Mureș a intrat în restaurare

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button