Social

Peste 7 hectare de pădure au ars în acest an în județul Mureș din cauza focului lăsat nesupravegheat

Reprezentanţii Romsilva fac un nou apel către proprietarii terenurilor agricole şi turişti să nu lase focul nesupravegheat şi să urmeze instrucţiunile specialiştilor pentru a evita declanşarea incendiilor de pădure.
Apelul vine în contextul în care se anunță temperaturi ridicate, iar tot mai mulți turiști își petrec timpul liber în natură.

Numai în județul Mureș, în acest an focul a afectat peste 7,5 hectare de pădure, dintre care aproape 5 hectare au fost de pădure mare.

Șeful departamentului de pază a pădurii din cadrul Direcției Silvice Mureș, Valentin Năstăsescu:

O problemă vine din neglijența persoanelor proprietare de suprafețe limitrofe cu suprafețele de pădure. Făcând curățenia de primăvară, au dat foc la resturile de vegetație adunate, după care focul s-a extins în pădure. Un pericol mare este și atunci când, în zonele turistice, se aprinde focul, se folosește la o distanță mai mică de 30-50 de metri de pădure, după care, la plecare, focul nefiind stins complet, chiar și în vetre special amenajate. Din cauza deșeurilor menajere lăsate în imediata apropriere, focul se extinde și poate să înainteze în pădure.

Valentin Năstăsescu a arătat că cele mai mari riscuri apar în pădurile de rășinoase, unde incendiile sunt accelerate de rășină, lemne și ace uscate:

Cele mai periculoase situații se identifică la arboretele alcătuite din rășinoase unde, de la un incendiu de litieră la un incendiu de coronament este doar un pas, din cauza acelor și a rășinii care se află pe suprafața arborelui, care este extrem de inflamabilă. Producerea prejudiciilor în situațiile rășinoaselor este alimentată și de vânt și de temperaturile ridicate.

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș face apeluri repetate către proprietarii de terenuri și către turiști să respecte regulile de prevenire a incendiilor.

Purtătorul de cuvânt al instituției, Cristian Virag:

Amplasarea corturilor și parcarea autoturismelor se face numai în locuri special amenajate și marcate în acest sens. Resturile de țigări aprinse nu se aruncă la întâmplare, pentru că există posibilitatea ca acestea să declanșeze un incendiu. Pe timpul perioadelor de secetă prelungită este interzis să facem focul în pădure sau în apropierea acesteia. Focurile nu se fac pe timp de vânt, în apropierea materialelor combustibile, lemne, frunze și ierburi uscate. Focurile deschise se vor face la o distanță mai mare de 100 de metri de la marginea pădurii.

Începând cu anul 2014 până în prezent, la nivel național s-au înregistrat peste 1.200 de incendii în pădurile administrate de Romsilva, iar din acestea, aproape 1.000 au fost provocate de focul lăsat nesupravegheat.
Aceste incendii au cuprins aproape 7.000 de hectare de pădure.

Suprafețele afectate în anii trecuți de incendii de pădure s-au refăcut în totalitate prin munca silvicultorilor.

Raluca Creţ

The post Peste 7 hectare de pădure au ars în acest an în județul Mureș din cauza focului lăsat nesupravegheat appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Peste 7 hectare de pădure au ars în acest an în județul Mureș din cauza focului lăsat nesupravegheat

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button