În urma respingerii amendamentului din proiectul privind Legea pensiilor cu privire la încadrarea în condiții deosebite de muncă a persoanelor, conducerea Salvamont România, prin intermediul președintelui Sabin Cornoiu, a comunicat publicului decizia de susține instituțiile din sistemul de urgență care se simt neîndreptățite, sprijinindu-le în toate demersurile pe care acestea le vor iniția în vederea …
Post-ul Salvamontiștii își cer drepturile apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Salvamontiștii își cer drepturile
Credit autor: redactia.
