Social

Sărbătoarea chiherenilor și urisenilor, în perioada 31 august-1 septembrie

Comuna Chiheru de Jos, respectiv satele Chiheru de Jos, Chiheru de Sus, Urisiul de Jos și Urisiul de Sus  se pregătesc de sărbătoarea comunei , care va avea loc în zilele de 31 august -1 septembrie. „Vreau să adresez o invitație pentru toți locuitorii acestor meleaguri ale comunei Chiheriu de Jos, pe toți ce care au prieteni în zonă, pe toți cei care sunt fii ai acestor meleaguri, să vină la sărbătoarea noastră care va avea loc în zilele de 31 august-1 septembrie. La fel ca și în anii trecuți, sărbătoarea se va desfășura pe terenul de sport dintre cele două Chihere.   În prima zi, seara, vom avea un program artistic care se va încheia cu o discotecă pentru tineri. Ziua de duminică  va debuta cu o slujbă de pomenire a morților  în toate bisericile din comună, un parastas de obște, continuat apoi cu un Te Deum pe scena sărbătorii comunei. Pe lângă programul artistic de la scenă,  vor fi organizate concursuri de artă culinară, expoziții de animale,  de utilaje, tradiționala paradă a  călăreților, plus multe ale surprize care vor pute fi savurate la momentul respectiv”, ne-a declarat Eremia Pop, primarul comunei Chiheru de Jos .

Post-ul Sărbătoarea chiherenilor și urisenilor, în perioada 31 august-1 septembrie apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sărbătoarea chiherenilor și urisenilor, în perioada 31 august-1 septembrie

Credit autor: Alin Zaharie.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button