Social

Şoferii drogaţi la mâna poliţiştilor mureşeni

Polițiștii mureșeni pot detecta consumul de substanțe psihoactive în trafic. Pedepsele pot ajunge la 5 ani de închisoare. 

În perioada 19 – 22 iulie, aceştia au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere produse pe fondul conducerii sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, dar şi a nerespectării regimului legal de viteză.

Începând cu seara zilei de vineri, 19 iulie, polițiștii rutieri au făcut cunoștință șoferilor cu aparate pentru detectarea consumului de substanțe psihoactive. Două astfel de aparate au intrat în dotarea polițiștilor mureşeni, unul la Serviciul Rutier Mureş și unul la Biroul Rutier Tîrgu Mureş.

Conform Codului Penal, un test pozitiv poate însemna închisoarea de la 1 la 5 ani, aparatul asigurând atât depistarea substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a substanțelor interzise.

În situația detectării unor astfel de substanțe, indiferent de concentrație, se va întocmi dosar penal, totodată conducătorul auto depistat fiind și condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.

Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

În urma activităților desfășurate în trafic, polițiștii au constatat 759 de sancțiuni contravenționale, 707 dintre acestea fiind prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulaţia pe drumurile publice, iar 52 sunt prevăzute de alte acte normative.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 62 de conducători auto, dintre care 15 au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h, 8 au efectuat depășiri neregulamentare, 4 nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, 1 nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor, 15 pentru conducerea sub influenţa alcoolului, iar 19 au săvârșit alte abateri.

Totodată, au fost retrase pentru nereguli tehnice 20 de certificate de înmatriculare şi au fost constatate 11 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Post-ul Şoferii drogaţi la mâna poliţiştilor mureşeni apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Şoferii drogaţi la mâna poliţiştilor mureşeni

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button