Social

Tinerii care au luat nota 10 la BAC la Limba și Literatura Română primesc în dar de la Victor Miron o carte personalizată

Victor Miron, tânărul clujean care prin toate campaniile pe care le-a dezvoltat până acum și-a propus să încurajeze și să promoveze cititul, vrea să le facă un cadou tuturor elevilor care au luat nota 10 la Limba și Literatura Română la Bacalaureat: o carte personalizată, cu fotografia lor pe copertă, se anunță în cadrul unui comunicat remis de către Fabrica de PR.

Astfel, „elevii care se află printre cei cu 10 la această materie sau cunosc pe cineva care a luat această notă la Limba și Literatura Română sunt așteptați să trimită un mail cu dovada pe adresa salut@cartipentruoamenidragi.ro, iar noi vom pregăti pachetul. Cei care excelează la română se vor bucura cu atât mai mult să aibă o carte cu poza lor pe copertă. Iar pentru noi este o mare mândrie să știm că sunt pe cărțile noastre. Poate peste câțiva ani îi vom vedea și pe copertele revistelor”, spune Victor Miron care speră să poate face cât mai multe astfel de daruri tinerilor absolvenți.

Acestea nu sunt singurele cărți cu coperte personalizate la care s-a gândit Victor Miron. Cartea care se bucură de mare succes în rândul celor care vor să se căsătorească este volumul de poezii „Trai în doi” care, nu de puține ori, a ținut loc de mărturii pentru nuntași. Varianta cărților cu poezii pentru mame are o cerere foarte mare înainte de 8 martie. Recent, însă, cuplurile au început să ofere la botez, tot mărturie, volumul de versuri „MAma”, mai ales în varianta personalizată. „Un motiv în plus pentru care lumea comandă aceste cărți, inclusiv „Cartea de citit în doi”, cu succes în rânduri cuplurilor iubitoare de lectură – este faptul că din vânzarea lor finanțăm campania „Cărțile pe față”. Iar cartipentruoamenidragi.ro este o formă de antreprenoriat social”, explică Victor Miron.

Post-ul Tinerii care au luat nota 10 la BAC la Limba și Literatura Română primesc în dar de la Victor Miron o carte personalizată apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Tinerii care au luat nota 10 la BAC la Limba și Literatura Română primesc în dar de la Victor Miron o carte personalizată

Credit autor: Andrei Vornicu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button