Verificări ale microbuzelor şcolare din Harghita, în cadrul unei ample campanii privind siguranţa elevilor

verificari ale microbuzelor scolare din harghita in cadrul unei ample campanii privind siguranta elevilor

Poliţiştii rutieri au verificat toate cele 101 microbuze şcolare existente în Harghita şi i-au instruit pe şoferii acestor vehicule, urmând ca şi elevii să fie familiarizaţi cu regulile de circulaţie.

Sunt doar câteva dintre acţiunile care se vor desfăşura în perioada următoare în cadrul unei ample campanii privind siguranţa elevilor.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că se are în vedere asigurarea siguranţei elevilor atât pe drumul către şcoală, cât şi în incinta unităţii de învăţământ, dar şi în mediul online.

În campania intitulată ’10 pentru siguranţă’ sunt implicate mai multe instituţii, inclusiv cele care luptă împotriva consumului de droguri sau a traficului de personae și vor discuta diferite aspecte care ţin de siguranţa copiilor.

The post Verificări ale microbuzelor şcolare din Harghita, în cadrul unei ample campanii privind siguranţa elevilor appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Verificări ale microbuzelor şcolare din Harghita, în cadrul unei ample campanii privind siguranţa elevilor

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.