Social

‘Zece pentru siguranţă’ – campanie de informare pentru reducerea infracţionalităţii în şcolile din Covasna

O amplă campanie de informare pentru reducerea infracţionalităţii în unităţile de învăţământ, iniţiată de Ministerului Afacerilor Interne, va fi derulată timp de două săptămâni în judeţul Covasna, sub genericul ‘Zece pentru siguranţă’.

Comisarul-şef Toth Sigismund din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna a declarat astăzi că acţiunea se va derula în perioada 7-20 septembrie, în 17 şcoli din judeţ, precum şi în diverse alte spaţii publice, în colaborare cu mai multe instituții din județ. Anul şcolar trecut în Covasna s-a înregistrat o uşoară creştere a infracţiunilor de violenţă şi furturi din şcoli, de la 15 la 18 cazuri, dar, cu toate acestea, infracţionalitatea este mult mai mică decât în alte locuri din ţară, situându-se sub 1% la nivel naţional.

Ca şi în ceilalţi ani, Poliţia județului Covasna se va implica în combaterea absenteismului, dar şi în prevenirea abandonului şcolar. În acest sens, Poliţia a întocmit dosar penal împotriva unei familii din mediul rural care a refuzat să îşi mai trimită cei patru copii la şcoală.

Totodată ISU Covasna a anunțat că în acest an şcolar 40 de unităţi de învăţământ, care deţin 56 de clădiri, vor funcţiona fără autorizaţii de securitate la incendiu.

The post ‘Zece pentru siguranţă’ – campanie de informare pentru reducerea infracţionalităţii în şcolile din Covasna appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: ‘Zece pentru siguranţă’ – campanie de informare pentru reducerea infracţionalităţii în şcolile din Covasna

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button