


Filmul „Bölöni – Legenda care ne leagă” va rula vineri, 24 octombrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură ”Mihai Eminescu”, în prezența lui Ladislau Bölöni.
”Dragi târnăveneni, vă invit cu bucurie vineri, de la ora 18.00, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, la o proiecție specială – filmul „Bölöni – Legenda care ne leagă”, în prezența marelui Ladislau Bölöni.
Știm cu toții că povestea vieții lui Bölöni trece și prin Târnăveni. Aici, pe terenurile noastre, a îmbrăcat pentru prima dată tricoul unei echipe adevărate, Chimica Târnăveni, făcând primii pași din visul unui tânăr spre legenda care avea să inspire o întreagă țară. De aceea, întâlnirea de vineri nu este doar o proiecție de film – este o întoarcere simbolică acasă. O revenire în orașul care i-a fost rampă de lansare și care astăzi îl primește cu respect și emoție. Vă aștept să fim împreună, să retrăim începuturile unei povești care ne face mândri și ne amintește că marile destine pot începe chiar de aici, din Târnăveni”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Sorin Megheșan, primarul municipiului Târnăveni.
(Redacția)
Post-ul „Bölöni – Legenda care ne leagă”, la Târnăveni apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: „Bölöni – Legenda care ne leagă”, la Târnăveni
Credit autor: redactia.



