Sport

Concursuri de șah rapid organizate de CS Juvenes Târgu Mureș

CS Juvenes Târgu Mureș organizează timp de două zile, în perioada 9-10 septembrie, două concursuri de șah rapid care se adresează atât jucătorilor legitimați, cât și celor nelegitimați.

Cele două turnee sunt destinate în primul rând adulților și juniorilor cu un nivel de joc intermediar/ avansat și se va desfășura pe durata a șapte runde, în sistem open elvețian. Durata partidei va fi de 15 minute plus 10 secunde increment/ mutare/ jucător. Jucătorii nu vor avea dreptul la Bye-uri, iar criteriile de departajare sunt Buchholz, Sonneborn și Scorul progresiv.

”Pion Campion”

Ședința tehnică va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 9.45. Prima rundă va avea loc tot în aceeași zi, de la ora 10.00. Între runde va exista o pauză de minim 10-15 minute, iar festivitatea de premiere va avea loc în cel mai scurt timp după terminarea ultimei runde.

Taxa generală de participare este de 60 de lei, taxa pentru juniori (U20) și veterani (65+) este de 40 de lei, iar termenul limită pentru plată este sâmbătă, 9 septembrie, ora 9.40.

”Pion Campion Junior”

Ședința tehnică va avea loc duminică, 10 septembrie, de la ora 9.45. Prima rundă va avea loc în aceeași zi de la ora 10.00. Între runde va exista o pauză de minim 10-15 minute, iar festivitatea de premiere va avea loc imediat după terminarea ultimei runde.

Taxa de participare este de 30 de lei la Turneul A și de 20 de lei la Turneul B. Termenul limită pentru plată este duminică, 10 septembrie, ora 9.45.

Se recomandă ca doritorii să se înscrie și să achite taxa din timp pe site-ul web www.pioncampion.ro, prin e-mail la adresa sah@csjuvenes.ro sau la numărul de telefon 0758-065.743.

Diana CĂRBREAN

Post-ul Concursuri de șah rapid organizate de CS Juvenes Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Concursuri de șah rapid organizate de CS Juvenes Târgu Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button