

Miercuri, 30 iulie, Clubul Sportiv Municipal Târgu Mureș și-a prezentat noii jucători din lotul de futsal ce vor performa în sezonul 2025 – 2026. Alături de Cosmin Gherman, antrenorul principal al echipei de futsal Liga 1, Vlăduț Dudău (24 ani) și Sergiu Gavrilă (24 ani) au vorbit despre venirea jucătorilor la CSM Târgu Mureș și despre rezoluțiile lor în ceea ce privește viitoarele meciuri. Cei doi vin de la Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – echipă alături de care au cucerit Cupa României, chiar în finala disputată împotriva CSM la Târgu Mureș.

„De două săptămâni am intrat din nou în pregătire pentru noul sezon, cu două achiziții noi. Am făcut lucruri foarte bune în sezonul trecut, iar pentru sezonul acesta, normal, țintim mai sus. Pentru asta avem doi jucători de națională. Este vorba de Sergiu Gavrilă. L-am antrenat și la Deva în trecut. E un jucător de calitate, de picior stâng. Avem nevoie de asemenea jucători și, cu siguranță, va fi un plus pentru noi. Asta m-a făcut cel mai fericit; este îmbucurător că are doar 24 de ani. Proiectul nostru este pentru dezvoltarea tinerilor. Apoi vorbim de Vlăduț Dudău. Din păcate, până acum nu l-am antrenat – dar urmează de acum încolo. L-am urmărit mult timp. La fel, e un jucător foarte talentat. A fost o piesă importantă pentru Odorheiu campionatul trecut”, a transmis antrenorul principal.
Lotul de jucători, gata de sezon
Antrenorul a anunțat faptul că, în afara a doi jucători, lotul de futsal al CSM este cel al sezonului trecut. Totodată, conform lui Cosmin Gherman, „s-au întors și accidentații, anume Kovacs, care, în continuare va avea rolul și de antrenor secund, Ricsi, care și el a avut probleme în ultima perioadă, Pogă, care a revenit după o operație. În momentul de față avem lotul complet. Suntem dornici de muncă. Avem chiar un ritm bun. M-a bucurat cum au venit din vacanță. E nevoie de timp. Săptămâna viitoare intrăm într-un ciclu unde la final vom avea un turneu la Odorheiu. Pe urmă, vom avea 4-5 jucători minimum la națională, unde se vor întâlni într-un cantonament. Cred că suntem pe drumul cel bun. Așteptăm începerea campionatului”, a explicat antrenorul.
Întrebat despre gestionarea pregătirilor în contextul numărului ridicat de jucători la națională, Gherman a declarat faptul că este, în același timp, mândru, dar pus și în dificultate: „Când îți dorești obiective mărețe, dar ai un nucleu de 5-6 jucători în permanență la națională, cum a fost și sezonul trecut, clar, ca antrenor, mi-a fost mult mai greu. Trebuie să ne adaptăm. De asta suntem antrenori. E îmbucurător faptul că, atunci când au venit de la lotul național, ținând cont că au avut și rezultate pozitive, mi-a fost mult mai ușor să îi adaptez repede la situația de aici. Eu mă bucur să avem cât mai mulți la echipa națională”, a adăugat acesta.
Noii jucători, optimiști în legătură cu viitorul
Întrebat ce l-a determinat să accepte propunerea CSM Târgu Mureș, Vlăduț Dudău a discutat despre seriozitatea pe care a găsit-o în club: „E vorba de seriozitatea de aici pe care am remarcat-o și anii trecuți. Sunt foarte mulți jucători tineri. Antrenorul ne dă foarte multă încredere. De asta am optat pentru CSM”, a declarat sportivul. Pentru el, seriozitatea este pusă pe primul loc. „Din ce am văzut și în sezonul trecut, vorbim de o echipă cu o atitudine foarte bună, cu juniori foarte buni – de asta au și câștigat. Consider că venim cu ceva nou de la națională și sper să îi ajutăm cât mai mult cu experiența noastră pe cei tineri”, a transmis Vlăduț Dudău.
Sergiu Gavrilă se arată și el optimist pentru sezonul ce vine: „Mie îmi place să găsesc seriozitate și continuitatea la un club, la fel ca Vlăduț – de asta am și acceptat propunerea. Am vrut să vin la un club serios, să facem treabă. Personal, vreau să dau dublu față de ce am dat sezonul trecut la Odorheiu – și la numărul de goluri, triplu. Sunt mai mult cu pasele, dar dacă am o ocazie bună să înscriu, o s-o fac”.
La final, antrenorul s-a pronunțat în legătură cu noul sezon: „Ținând cont că Odorheiu a luat proiectul pe care l-am inițiat noi acum doi ani, campionatul e într-o reconstrucție, dar, cu siguranță, vor fi 3-4 echipe care vor dori să joace finala. Aici mă refer la Galați, care e o forță, Sf. Gheorghe, care au rămas cam aceiași, Deva, care se vor întări și noi, care dorim să le arătăm că vom fi minimum în finală. Sper să se muncească la toate echipele – ceea ce am făcut noi începând de acum doi ani. Vrem să avem futsalul din nou la nivelul la care a fost acum 6-7 ani. Deocamdată avem doar jucători autohtoni, majoritatea sunt chiar târgumureșeni. Rămânem așa. Dar există încă o variantă: să apelăm la jucători străini, dacă va fi nevoie, care să facă diferența – asta vom vedea în decembrie”, a conchis antrenorul.
Alexandra BORDAȘ
sursa foto: Facebook CSM TGM Futsal
Post-ul Echipa de futsal CSM, pregătită de sezonul 2025 – 2026: „Vom fi minimum în finală” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Echipa de futsal CSM, pregătită de sezonul 2025 – 2026: „Vom fi minimum în finală”
Credit autor: redactia.

