Sport

Etapa a IX-a din Liga a IV-a Elite, la final

Sâmbătă, 4 noiembrie, a avut loc cea de-a IX-a etapă din Liga a IV-a Elite, atât în Seria 1, cât și în Seria 2.

Astfel, în Seria 1, ACS Buzasbesenyo Valea Izvoarelor a jucat împotriva celor de la CSM Sighișoara. Scorul final a ajuns la 9-2 (2-1) în favoarea echipei din Valea Izvoarelor. Cele două goluri ale sighișorenilor au fost marcate de Mihai Pascu, în timp ce, pentru Valea Izvoarelor au marcat Beres Hunor (3 goluri), Kovacs Tihamer, Torok David, Lucian Moldovan, Molnar Jozsef, Gabriel Vaida și Liviu Anton.

ACS Mureșul Luduș a jucat împotriva AS Chimica Târnăveni, meci încheiat cu scorul de 4-0 (1-0) pentru ludușeni, cele patru goluri fiind marcate de Bogdan Pop, Vlad Tescariu și Cristian Șuta (2 goluri).

Următorul meci s-a disputat între AS Câmpia Rîciu și ASF Pogăceaua, meci care s-a încheiat cu scorul de 3-2 (2-0). Pntru Pogăceaua, cele două goluri au fost marcate de Andrei Pușcaș și Dragoș Negria, iar pentru AS Câmpia Rîciu au marcat Laurențiu Moț și Sebastian Duca (două goluri).

În cea de-a doua serie, ACS Sovata a jucat împotriva celor de la ACS Miercurea Nirajului. La finalul primei reprize socrul a ajuns la 1-2, pentru Miercurea Nirajului, iar meciul s-a menținut până la final cu același scor. Gheața a fost spartă în minutul 8 al meciului de către jucătorul Ciula Csongor din cadrul echipei câștigătoare, fiind urmat la câteva minute distanță de Erdos Balizs de la aceeași echipă. Singurul gol pentru echipa din Sovata a fost marcat de Marko Peter.

CSO Sângeorgiu de Pădure a jucat cu ACS Atletic Tîrgu Mureș, meci încheiat cu scorul de 2-4 (0-0), cele patru goluri ale echipei învingătoare fiind marcate de Titi Ferencz, Demeter Attila, Adrian Rus și Veress Mark, iar pentru echipa adversară au marcat Ioan Hanca și Kozma Hunor.

Următorul meci s-a disputat între AFC ASA Târgu Mureș și ACS Viitorul Aluniș, meci încheiat cu scorul de 5-1 (4-0). Scorul a fost deschis în minutul 7 al meciului de către jucătorul Chertes Patrick de la ASA, urmat de Ciprian Ardelean, Darius Ghirca, Sebastian Chirteș și Alexandru Ognean de la aceeași echipă. Pentru echipa adversară, singurul gol a fost marcat de Emanuel Fiscutean.

Totodată, ACS Sâncrai Nazna a încheiat meciul la egalitate cu ACS Academica Transilvania Târgu Mureș, scorul fiind de 1-1 (0-0). Pentru Sâncrai Nazna a marcat Ioan Ludușan, iar pentru Academica a marcat Ion Lechințan.

La finalul acestei serii, clasamentul Seriei 1 este următorul:

1. ACS Mureșul Luduș

2. AS Câmpia Rîciu

3. CS Iernut

4. ASF Pogăceaua

5. ACS A&A Grup Târnăveni

6. AS Gaz-Metan Danes

7. ACS Buzasbesenyo Valea Izvoarelor

8. AS Chimica Târnăveni

9. CSM Sighișoara

La finalul acestei serii, clasamentul Seriei 2 este următorul:

1. AFC ASA Târgu Mureș

2. ACS Sâncrai Nazna

3. ACS Atletic Târgu Mureș

4. ACS Academica Transilvania Târgu Mureș

5. ACS Sovata

6. ACS Viitorul Aluniș

7. CSO Sângeorgiu de Pădure

8. ACS Mureșul Rușii-Munți

9. ACS Miercurea Nirajului

Diana CĂRBUREAN

Post-ul Etapa a IX-a din Liga a IV-a Elite, la final apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Etapa a IX-a din Liga a IV-a Elite, la final

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button