Sport

FESTIVISM. Bazinul Olimpic de Înot din Târgu Mureș încă nefolosit, la 175 de zile de la inaugurare

Thomas Moldovan, secretar de stat în cadrul Ministerului Sporturilor, a explicat marți, 18 ianuarie, cu prilejul unei emisiuni difuzată pe postul de televiziune M9TV, care este situația actuală a Bazinului Olimpic de Înot din Târgu Mureș, investiție recepționată în data de 30 iulie 2021.

Reamintim cititorilor că la data inaugurării a bazinului, 30 iulie 2021, adică la 13 ani de la inițierea proiectului, au participat o pleiadă de invitați speciali dintre care îi amintim pe Kelemen Hunor – viceprim-ministru, Cseke Attila – ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Publice, Cristian Ghiță – subsecretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Manuela Pătrășcoiu – director al Companiei Naționale de Investiții, Péter Ferenc – președintele Consiliului Județean Mureș, Ovidiu Georgescu – vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, Kovács Mihály Levente – vicepreședinte Consiliul Județean Mureș, Lucia Hang – subprefect al județului Mureș, Soós Zoltán – primarul municipiului Târgu Mureș și Borbély László – consilier de stat în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Discuții, în loc de fapte concrete

La exact 175 de zile de la acea dată obiectul nu este dat în folosință, situația juridică cu privire la viitorul acestuia fiind, deocamdată, incertă.

”Există niște discuții între domnul ministru și domnul primar, de preluare a acestui bazin de către Municipalitate. Deocamdată, din câte știu eu, nu există o Hotărâre de Consiliu; s-ar putea să mă înșel dar nu știu să fie o Hotărâre de Consiliu privind preluarea lui de către administrație pentru că sunt niște costuri și eu am făcut niște solicitări cu privire la acest aspect, să mi se comunice cam care ar fi costurile de întreținere și ar fi undeva între 3 milioane și jumătate și 5 milioane de lei pe an – întreținerea și cheltuielile de funcționare a acestui bazin. Acum, totul depinde mult de creșterea asta de energie, de gaze și așa mai departe”, a declarat Thomas Moldovan la emisiunea ”Arena Sport” moderată de către jurnalistul Vlad Amariei.

”Se poate face performanță cu acest bazin”

Secretarul de stat mureșean a promis că în viitorul apropiat va discuta cu toate părțile implicate finalizarea și punerea în circuitul sportiv a investiției din cartierul târgumureșean Aleea Carpați.

”Încă nu știu să fie o hotărâre clară cu privire la dorința municipiului de a prelua acest bazin, deocamdată există niște solicitări a managementului CSM-ului de a finanța de la bugetul de stat funcționarea acestui bazin. Voi avea o discuție cu domnul ministru și cu domnul manager al clubului și cu domnul primar, evident, cu privire la dorința fiecăruia pentru că dacă se dorește o strategie de dezvoltare a județului și a orașului pe sport și pe medicină trebuie să îți asumi și financiar această decizie. Se poate face performanță cu acest bazin și pot fi eficientizate cheltuielile prin externalizarea unor servicii, prin aducerea unor activități acolo care să genereze venit, dar deocamdată nu am o situație foarte clară cu privire la dorința Municipalității de a prelua acest bazin. În momentul în care există această dorință foarte clară, din câte știu eu domnul ministru Novak și-a exprimat foarte clar părerea de a fi de acord cu această decizie, dacă există ceva foarte clar, și dacă există, cum spuneam, atunci va fi predat de către Minister către Primărie și va fi administrat de către cum decide Primăria, probabil prin intermediul clubului sportiv care este în cadrul Primăriei”, a explicat Thomas Moldovan.

În așteptarea unei decizii asumate

Întrebat dacă în prezent Clubul Sportiv ”Mureșul” ar putea gestiona Bazinul Olimpic de Înot, numărul 2 din sportul românesc a oferit următorul răspuns: ”În momentul de față îl gestionează, așa cum îl gestionează, cu anumite decizii. Da, sigur că ar putea gestiona fără nicio o problemă această situație.”

”Trebuie analizat foarte bine cine ar putea maximiza tot ce ține de administrare și de performanțele pe care poate să le scoată acest bazin și dacă Municipiul își asumă investiții în sport pe care deocamdată Ministerul nu le poate avea, atunci este binevenită o astfel de decizie, dar trebuie asumată din toate punctele de vedere această decizie și atunci când s-a decis trebuie acționat foarte clar și foarte rapid pentru că bazinul trebuie să pornească, trebuie să își înceapă activitatea”, a conchis Thomas Moldovan.

Alex TOTH

Post-ul FESTIVISM. Bazinul Olimpic de Înot din Târgu Mureș încă nefolosit, la 175 de zile de la inaugurare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FESTIVISM. Bazinul Olimpic de Înot din Târgu Mureș încă nefolosit, la 175 de zile de la inaugurare

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button