Sport

FOTO: Campionatul național de dans sportiv 2022. Medalii câștigate de perechile din Mureș

În a doua seară a Campionatului național de dans sportiv au urcat pe podium trei perechi din județul Mureș la două categorii diferite de vârstă. Cele trei perechi au obținut câte o medalie de aur, argint și bronz, aurul fiind câștigat la cea mai așteptată categorie de dans – Adulți Latino.

Campionatul național de dans sportiv a avut loc în acest an la Timișoara pe 9 și 10 aprilie. La competiție au participat 339 de perechi din toate județele țării, împărțite pe categorii de vârstă (copii, juniori, tineret și adulți) și categorii de dans (standard și latino).

Amintim că în acest an organizarea campionatului național de dans sportiv a avut loc cu două noi reguli, introduse în premieră. Astfel, fiecare rundă de calificare pentru fiecare categorie de vârstă era jurizată de echipe diferite de arbitri. De asemenea, concurenții trebuiau să-și schimbe numerele după fiecare rundă.

Mureșenii de pe podium, în cea de-a doua seară

Și cea de-a doua seară a Campionatului național de dans sportiv a adus mureșenilor medalii la două dintre cele mai importante categorii de vârstă. Cu excepția perechii Arnold Nagy – Hannah Gombos de la clubul Dance Art (Târgu Mureș), care a ocupat locul 5 la categoria Open Standard 12-13 ani, toate celelalte perechi din județul Mureș care au ajuns în finale s-au clasat pe podium.

Astfel, perechea Andrei Sasebeș și Iulia Ababei, de la clubul „Dansul Viorilor” din Reghin au devenit vicecampioni naționali la categoria Juniori II, 14-15 ani. Ei urmează să reprezinte România la campionatele mondiale din acest an.

Cea mai mare concurență și cea mai așteptată finală a fost la Adulți Latino, unde două perechi de mureșeni au urcat pe podium. Mai întâi Paul Adrian Moldovan – Cristina Maria Tatar de la clubul Spotlight Dance Studio (Târgu Mureș) au primit medaliile de bronz, iar Imametdinov Timur – Diandra Aniela Illes de la clubul Dansul viorilor (Reghin) au obținut de la președintele Federației naționale de dans sportiv medaliile de aur. Prestația acestora a impresionat cel mai mult juriul compus din peste 20 de arbitri din diferite țări ale lumii.

Amintim că în prima seară a competiției categoria Adulți Standard a fost adjudecată la fel de o pereche din Reghin – Rareș Cojoc și Andreea Emilia Matei.

Ion SURDU

Post-ul FOTO: Campionatul național de dans sportiv 2022. Medalii câștigate de perechile din Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: Campionatul național de dans sportiv 2022. Medalii câștigate de perechile din Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button