Sport

FOTO: Gimnastele Together, laureate la Mondiale

După ce ediția trecută nu s-a putut desfășura din cauza pandemiei, finala Campionatului Mondial Dance Star a fost reluată cu ediția 2021, disputată în prima săptămână a lunii septembrie în Croația, la Opatija.

Dacă întrecerile preliminare pentru calificare s-au disputat online, la finala mondială Dance Star 2021 au fost prezenți aproape patru mii de concurenți din 19 țări, departajați pe mai multe stiluri de dans și grupe de vârstă, în prim-plan fiind îndeosebi concurenții croați, austrieci, germani, bulgari, polonezi, maghiari și români. Printre laureații ediției s-au numărat și componentele Clubului de Dans Together Dance din Târgu Mureș. Cele 27 componente prezente în Croația alături de antrenoarea Pastor Tünde și, în marea lor majoritate împreună cu părinții, au petrecut cinci zile minunate, pline de emoții, experiențe inedite, dar încununate cu succese.

Obișnuite deja printre favoritele întrecerilor, târgumureșencele au fost plasate în liga A profesioniști, iar rezultatele obținute au fost deosebite. La dansurile de la probele individuale nu mai puțin de cinci dintre componentele clubului târgumureșean au obținut locul 1 la categoriile de vârstă și secțiunile la care au fost înscrise. Cele cinci care au urcat pe prima treaptă a podiumului au fost Nikol Varga, Varga Fekete Kincsö, Osváth Kriszta, Andreea Neag și Amelie Peres. Reușitele lor au fost completate de alte șase locuri 2, obținute de Gál Eszter, Varga-Fekete Csenge, Antonia Vila, Alexandra Pescăruș, Lutsch Annemarie și Larisa Florea, iar Anda Tătar s-a clasat pe locul 3 la secțiunea Jazz, tot la dansuri individuale, cu o coregrafie proprie.

Premiu special pentru Nikol Varga

Înafara locurilor fruntașe obținute în probele individuale, elevele de la Together Dance au reușit clasări pe podium și în probe cu dansuri de grup, un domeniu în care concurența este foarte puternică.

La categoria Jazz trio au obținut un loc 2, iar la Open trio locul 3, precum și alte patru locuri de 1 la categoriile acrodance, contemporan, jazz, open, în timp ce la categoria show-dance le-a revenit premiul II, oferit întregii formații. Un rezultat individual mai deosebit a obținut Nikol Varga, în vârstă de 12 ani, cunoscută deja din fazele finale în concursuri televizate. Pe lângă locul 1 la individual și podiumul cu dansurile de grup, Nikol a devenit pentru a doua oară campioană mondială, cu coregrafia „Hollows”, la secțiunea Open, fiind și mezina categoriei de vârstă 12-15 ani. Ea s-a numărat printre cei trei laureați speciali desemnați în ultima zi. Este vorba despre distincțiile pentru cea mai bună coregrafie, cea mai talentată fată și cel mai talentat băiat, oferite după prestațiile de la categoria open din acea zi, fiecare premiată cu 400 euro. În această probă individuală s-a mai obținut un loc 3, prin Annemarie Lutsch.

Post-ul FOTO: Gimnastele Together, laureate la Mondiale apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: Gimnastele Together, laureate la Mondiale

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button