Sport

INTERVIU. Ilinca Târnăvean, pregătiri pentru Campionatul Mondial de Dans Sportiv. „Cheia succesului este și va rămâne munca asiduă”

Ilinca Târnăvean are vârsta de 19 ani şi este absolventă a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, unde a studiat la profilul Matematică-informatică. Tânăra evoluează în domeniul dansului sportiv de la vârsta de 7 ani este legitimată la Spotlight Dance Studio şi s-a deschis în fața cotidianului Zi de Zi, detaliind despre experiența sa în acest domeniu.

Reporter: Care au fost competițiile la care ai participat până acum şi ce urmează în viitor?

Ilinca Târnăvean: Am concurat la numeroase competiții naționale și internaționale, având la activ peste 100 de concursuri. Cele mai importante au fost cu siguranță Campionatele Naționale, iar în momentul de față, împreună cu partenerul meu Adrian Ionascu, ne pregătim pentru Campionatul Mondial pentru categoria sub 21 de ani care va avea loc în Chengdu, China.

Rep.: Care este targetul tău în domeniul dansului?

I.T.: Momentan, targetul nostru este să avem cea mai bună prestație la Campionatul Mondial pentru categoria sub 21 de ani. Fiind un concurs atât de greu, ne-am dori să ajungem în sferturile de finală ale acestei competiții.

Rep.: De la ce vârstă ți-ai descoperit pasiunea?

I.T.: Din momentul în care am început să umblu am și început să mă mișc pe muzică, astfel părinții mei au văzut în mine o atracție puternică pentru dans. La vârsta de 4 ani, fiind un copil foarte activ, m-au îndrumat spre cursuri de balet, iar ulterior, în jurul vârstei de 7 ani, să îmi încep cariera în dansul sportiv.

Rep.: Din câte am înțeles, de curând ai absolvit clasa a XII-a. Cum ai reușit să păstrezi echilibrul dans-școală?

I.T.: Datorită sportului am aflat cât de importantă este disciplina, astfel am reușit să îmi organizez timpul eficient, în așa fel încât să îmbin armonios dansul și școala, obținând rezultate remarcabile pe ambele planuri.

Rep.: Care crezi că este cheia succesului?

I.T.: Cheia succesului, în opinia mea, este și va rămâne întotdeauna munca asiduă. Niciun rezultat din cariera mea de dansatoare nu a fost obținut fără sacrificii și fără trudă.

Rep.: Care este planul tău de viitor?

I.T.: Planul meu de viitor include mutarea la Cluj-Napoca pentru a urma studiile facultății FSEGA la profilul Informatică economică, iar din punct de vedere al dansului voi încerca să nu scad nivelul de performanță și, de asemenea, să mă orientez pe partea de antrenorat a acestui sport.

Rep.: Ce ţi-ai propus pentru viitorul apropiat?

I.T.: Planul viitorului îndepărtat va depinde de cursul planurilor actuale, însa mi-ar plăcea să pot înființa un club de dans împreună cu partenerul meu.

Rep.: Cum ai descrie efortul din spatele succesului?

I.T.: Efortul este caracterizat de câteva trăsături învățate pe parcurs precum disciplina, responsabilitatea, dispunerea de a face sacrificii și nu în ultimul rând, răbdarea și perseverența.

Rep.: Ce sfat ai desprins din experiența ta de până acum, pe care l-ai putea da tinerilor de vârsta ta?

I.T.: Succesul nu vine peste noapte. Nu trebuie doar să știi să câștigi, ci să și pierzi. Este foarte important cum gestionezi o înfrângere și o victorie, pentru că în ambele cazuri trebuie să te întorci în sala de antrenament și să muncești mai mult.

Rep.: Cine ți-a oferit cel mai mult sprijin?

I.T.: În primul rând, cel mai mult m-au sprijinit părinții, deoarece fără ei toate acestea nu ar fi fost posibile și în al doilea rand, partenerul și antrenorii deoarece toti formăm o echipă.

Rep.: Ce te-a motivat să perseverezi în procesul evoluției tale ca dansatoare?

I.T.: Spiritul competitiv si dorința de a deveni o versiune îmbunătățită a mea m-au îndrumat în procesul evoluției mele.

A consemnat Bianca SĂLĂGEAN

 

Post-ul INTERVIU. Ilinca Târnăvean, pregătiri pentru Campionatul Mondial de Dans Sportiv. „Cheia succesului este și va rămâne munca asiduă” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INTERVIU. Ilinca Târnăvean, pregătiri pentru Campionatul Mondial de Dans Sportiv. „Cheia succesului este și va rămâne munca asiduă”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button