Sport

INTERVIU. Județul Mureș, în top cinci la categoria echipelor de fotbal

Fotbalul este cel mai popular sport din lume în momentul de față. Teodor Ioan este președintele Comisiei de Competiții din cadrul Asociației Județene de Fotbal Mureș, iar prin intermediul unui interviu acordat cotidianului Zi de Zi, acesta ne-a povestit noutățile cu privire la următorul sezon competițional, 2023-2024.

Reporter: Ce date aveți cu privire la campionatul care urmează?

Teodor Ioan: Legat de datele oficiale de începere a competiției care este organizată de Asociația Județeană de Fotbal Mureș vă spun că în 30 august se va desfășura SuperCupa județului de la ora 17.30. Încă nu am stabilit terenul pentru că trebuie să se joace între CS Iernut și ASA Târgu Mureș. CS Iernut este câștigătoarea campionatului județean, iar ASA Târgu Mureș este câștigătoarea fazei Cupei României pe județ. Ele o să joace SuperCupa județului. În 2 septembrie va începe Liga a IV-a Elite și vom organiza prima etapă de Cupa României, faza 2023-2024. În 9 septembrie vor începe oficial și celelalte competiții, precum Liga a IV-a Clasic, Liga a V-a și Liga a VI-a.

Rep.: Câte echipe veți avea în campionat?

T.I.: La Liga a IV-a Elite vor fi 16 echipe. La Liga a IV-a Clasic încă nu avem un număr clar, dar vor fi minim zece echipe, iar la Liga a V-a și a VI-a avem un grup de 16 echipe. Unele echipe au condiții foarte bune și o să le promovăm la Liga a V-a, iar cele care vor avea condiții mai puțin bune vor juca la Liga a VI-a. Aceste detalii vi le putem da mai precis după data de 15 august, deoarece până atunci se va încheia perioada de înscriere și vom ști precis numărul. Organizăm campionat de copii și juniori U19, U17, U15 și trebuie să precizăm că Liga a IV-a Elite obligatoriu trebuie să aibă o echipă de juniori care să fie eligibilă pentru echipa mare de seniori. Cam asta înseamnă U19 sau U17 sau U15. Mai organizăm competiții de copii și juniori U13, U11, U9 și U7, iar intercalat vom avea și U12 și U8.

Rep.: Cum a decurs campionatul trecut?

T.I.: Putem spune că a decurs foarte bine. Nu am avut incidente majore în cadrul jocurilor. Echipele au fost disciplinate, jocurile s-au defășurat exclusiv pe teren. La Liga a IV-a Elite a fost campioană CS Iernut care a reprezentat județul Mureș la jocul de baraj. Din păcate jocul a fost pierdut. Din 2018 și până acum au promovat toate echipele din județ, iar acum este prima dată când nu promovează. La Liga a IV-a Clasic câștigătoare a fost CS Alunișu. A fost un sfârșit de campionat la Liga a IV-a foarte palpitant. La Liga a VI-a am avut un campionat organizat, pentru că Liga a V-a nu am avut, pentru că nu au fost echipe.

Rep.: Acum veți avea și Liga a V-a?

T.I.: Acum da, vom organiza din nou. Atunci cu pandemia ne-au bulversat și câteva echipe au renunțat atunci și nu am mai avut un număr de echipe pentru a organiza Liga a V-a. Acum avem aprobare de la Comitetul Executiv să organizăm Liga a V-a, cu echipele care au fost în Liga a VI-a și au condiții foarte bune, adică terenuri bune și vestiare. Vrem să organizăm, acum să vedem dacă echipele doresc, că dacă nu, vom rămâne la fel și vom merge cu Liga a VI-a.

Rep.: Ce ați mai organizat la nivel de județ?

T.I.: La nivel de județ am mai organizat Cupa Secuilor, care este o competiție în platforma președintelui asociației. Anul acesta am început competiția cu șase echipe împărțite în două serii. Câștigătoarea primei serii a fost Pogăceaua, iar la seria a doua Valea Izvoarelor și cele două au jucat finala, iar Valea Izvoarelor a câștigat, aceasta fiind o echipă din Liga a IV-a Elite care va reprezenta județul la faza pe zonă, fiind un triunghiular între Mureș, Harghita și Covasna.

Rep.: Ce interes mai este pentru fotbal?

T.I.: În general județul Mureș este plasat bine la nivel național, deci putem spune că suntem în primele cinci județe ale țării ca organizare, campionat sau baze sportive. Am ținut standardele înalte. Ne lăudăm pentru că avem la Liga a IV-a Elite echipe care pot juca cu mici retușuri și la nivel de Liga a III-a. Sunt echipe noi care au apărut acum, precum Ațintișul, Măgheraniul, locuri în care oamenii se implică și au grijă de tot. La un moment dat Sighișoara dispăruse, nu mai avea nicio echipă.

Rep.: De ce dispar echipele?      

T.I.: În general dacă conducătorul care e la o echipă nu are timp sau nu are plăcerea de a se ocupa, dispare. La noi în județul Mureș stăm foarte bine. Avem fotbal de tradiție, cum este Sovata, Miercurea Niraj sau Sângeorgiu de Pădure. La Rușii-Munți au un teren foarte bine îngrijit, o bază frumoasă. Se vede că omul este gospodar. Un alt punct puternic este Pogăceaua și în zona aceea mai este și Râciu.

Rep.: Dar la nivel de Târgu Mureș, care echipă este cea mai bine clasată?

T.I.: La Târgu Mureș e mai deosebit puțin, din cauză că înainte erau echipe multe, iar acum au mai dispărut. Un interes mare depune acum ASA Târgu Mureș, Atletic Târgu Mureș. La nivel de copii și juniori mai este și LPS, ACS Târgu Mureș sau Vulturii Târgu Mureș care ne reprezintă. Mai este și Kinder din Sângeorgiu de Mureș unde se depune interes mare. La Liga a III-a ne reprezintă Ungheni, Reghin și ACS Târgu Mureș.

Rep.: Cum se poziționează lotul arbitrilor?

T.I.: Comisia Județeană de Arbitri este o entitate separată. A fost o perioadă când nu au fost arbitri, dar anul trecut s-a reușit. Am avut trei cursuri de arbitri și am trecut peste 100 de arbitri la nivel județean. Acum va fi greu să îi menținem aici. Sunt copii foarte tineri la arbitri, iar noi încercăm să le oferim condiții. Și la barem suntem printre primele 5 județe.

Rep.: Ce presupune acest curs pentru arbitri?

T.I.: Cursul constă în prelucrarea legilor jocului. Se ține de către arbitrii divizionari. Avem la nivelul Ligii Florin Andrei, Cosmin Bojan care este la Liga a II-a și este în proiect pentru Liga I. La Liga a III-a îi avem pe Claudiu Ștef, Horațiu Mailat și Pap Csabi. Și avem un număr de șase asistenți. Suntem bine la nivel de arbitri. Îl avem acolo președinte pe Marian Salomir, fost arbitru internațional FIFA. Avem și șase observatori de joc. La observatorii de arbitri suntem doi, eu și Santo Lorand.

A consemnat Diana CĂRBUREAN

Post-ul INTERVIU. Județul Mureș, în top cinci la categoria echipelor de fotbal apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: INTERVIU. Județul Mureș, în top cinci la categoria echipelor de fotbal

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button