

Devenită tradiție, „Cupa 13 septembrie”, în cadrul căreia se desfășoară anual competiții la mai multe discipline sportive, atât între subunitățile inspectoratului, cât și între principalele instituții de la nivel județean, a fost anul acesta un real succes.
Astfel, evenimentul și-a atins scopul principal, acela de a sărbători Ziua Pompierilor din România prin sport, pregătire și nu în ultimul rând, prin performanță.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea” al Județului Mureș (ISU), Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale s-a clasat pe locul I, în timp ce ISU Mureș s-a clasat pe locul II, iar Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș a obținut bronzul.
(Redacția)
Post-ul Învingătorii competiției „Cupa 13 septembrie” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Învingătorii competiției „Cupa 13 septembrie”
Credit autor: redactia.
