Știri

Dumitrița Gliga: Mureșul pe agenda ministrului Dezvoltării

M-am întâlnit din nou cu ministrul Dezvoltării, colegul meu Alexandru Stoica, pentru a discuta despre investițiile din județul Mureș și ce putem face pentru ca lucrările deja începute să meargă mai departe.
Am vorbit în special despre investițiile în apă și canalizare, asfaltări și extinderea rețelelor de gaze naturale. Dar și despre invesgtițiile în creșe și școli.Sunt lucrări așteptate de oameni, ❗unele întârziate sau chiar oprite de guvernarea anterioară, iar facturile pentru lucrârile executate nu fuseseră plătite de luni de zile.
Știu că primarii din Mureș se confruntă cu aceste probleme și că oamenii vor să vadă lucrările terminate. Și au dreptate!
🔴Prin rectificarea bugetară de săptămâna trecută, din 30 octombrie, noul Guvern a alocat aproape 1,1 miliarde de lei pentru plata facturilor restante din programul „Anghel Saligny”. Mai sunt însă sume de achitat, motiv pentru care am discutat și despre rectificarea din noiembrie și continuarea finanțării acestor investiții.
🔵De asemenea, sunt câteva luni de când Guvernul anterior nu a alocat angajamente pentru contractele ce trebuia să fie semnate pe lucrările de asfaltare, apă, canalizare și gaz – deși primăriile au cheltuit din bugetul proprii sume importante pentru finalizarea documentațiilor.
PSD este la guvernare ca să muncească și să își respecte programul de guvernare propus.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Dumitrița Gliga: Mureșul pe agenda ministrului Dezvoltării

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button