Sport

La Mulți Ani CS Mureșul! 60 de ani, un eveniment de suflet

Sărbătorirea în cadru festiv a împlinirii celor 60 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Mureșul Târgu-Mureș s-a dovedit un eveniment deosebit de emoționant. Clubul fanion al orașului și chiar al județului Mureș mai activează în prezent prin doar șase ramuri sportive (arte marțiale, baschet, canotaj, ciclism, patinaj și lupte), dar este greu de crezut că va mai fi vreodată vreun alt club mureșean care să obțină rezultatele pe care le-a reușit de-a lungul celor șase decenii CS Mureșul. La eveniment au participat alături de foști conducători ai clubului și invitați speciali numeroși foști sau actuali antrenori și sportivi. Aceștia au dat dealtfel valoare și totodată culoare întregii sărbători.

La evenimentul organizat de clubul născut în anul 1959, sub denumirea inițială de Clubul Sportiv Orășenesc, după cuvintele adresate de MC-ul întâlnirii Aurel Rațiu, fost și el o perioadă în conducerea clubului, cel care a lansat cu această ocazie și volumul „Clubul Sportiv Mureșul Târgu-Mureș, ieri și astăzi”, pregătit special pentru această aniversare, cuvinte de-a dreptul emoționante au adresat foști aconducători, precum și invitații speciali. Au luat cuvântul Cosmin Pop, actualul director al clubului, prefectul județului Mureș Mircea Dușa, secretarul de stat Zsolt Gyongyosi, cel care a pregătit-o pe marea campioană la atletism Gabriela Szabo, viceprimarul Târgu-Mureșului Sergiu Papuc, senatorul Horea Soporan, Iuliana Rus, director la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mureș, precum și foștii directori ai clubului, Horea Dragoș, Horațiu Cioloboc și Vasile Coroș, în ordine cronolgică pe această funcție.

Întâlniri emoționante, după decenii

După ce toți aceștia au adreast felicitări și mulțumiri totodată celor care au activat în acești ani în cadrul clubului, au fost prezentate pe scurt palmaresul secțiilor cu cele mai valoroase rezultate. Cum era de așteptat, secția de Arte Marțiale s-a aflat în prim plan. Este secția care deși nu este o ramură olimpică, a adus clubului cele mai multe titluri mondiale sau europene, cea care a dat deseori titlul de Sportivul anului la Gala Sportului Mureșean. Înșiruirea acestora ar putea aduce însă omiterea unora, dar riscăm să-i amintim pe câțiva dintre aceștia: frații Gombos Csaba și Attila, Traian Rus, Mátyus Ervin, Papp Csaba, Hallai Andrei, Kiss-Apostolache Andrea (foto 3). Au urmat prezentarea palmareselor a două ramuri olimipce care au adus României medalii la competiții internaționale: canotajul și luptele.

Următoarea ramură prezentată a fost tot una olimpică, una care nu a adus satisfacțiile pe plan internațional, dar a făcut deseori neîncăpătoare Sala Sporturilor. Este vorba despre handbal, unul dintre cele mai populare sporturi la sfârșitul anilor 80 în Târgu-Mureș. Este vorba despre echipa feminină care cucerise la sfârșitul acelor ani de două ori Cupa României, în 1988 reușind chiar eventul campionat-cupă, ajunsă până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni la acea vreme. Aceasta a fost pe de altă parte și cea mai bine reprezentată la acest eveniment (foto 4), lipsind doar câteva dintre cele care nu se află în țară. Întâlnirile au fost deosebit de emoționante, mai ales dacă ținem cont de faptul că multe dintre fostele coechipiere nu s-au văzut de ani buni, chiar decenii, același lucru fiind însă valabil și pentru alte discipline. Îmbrățișări, poze de grup, schimb de numere de telefon, autografe au fost elementele predominante la acest eveniment deosebit.

În foto 1, antrenorii celor 6 secții: ciclism (Berekméri Csngor ), lupte, patinaj (Vasile Coroș), Cosmin Pop (directorul CS Mureșul), canotaj (Claudia Balint), baschet (Ionel Brustur), arte marțiale (Horváth Attila), Aurel Rațiu.

Post-ul La Mulți Ani CS Mureșul! 60 de ani, un eveniment de suflet apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: La Mulți Ani CS Mureșul! 60 de ani, un eveniment de suflet

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button