Sport

Locul 11 pentru handbalistele Pegasus

Calificată pentru ultimul turneu final al campionatelor de handbal, între primele 16 echipe la categoria junioarelor IV, ACS Pegasus Târgu-Mureș s-a clasat pe locul 4, ultimul în grupa D a grupelor preliminare din cadrul turneului disputat la Râmnicu Vâlcea. Au debutat cu un eșec la scor, 20-36 cu Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița, au remizat apoi în următorul joc, 28-28 cu HC Buhuși, după care au cedat cu 20-28 în fața celor care aveau să devină campioane, CSȘ 6 București. În Grupa Secundară 2, cele care luptau pentru locurile 9-16, au pornit cu rezultatul adversarei din prima fază, egalul cu formația din Buhuși, care ocupase locul 3 datorită golaverajului mai bun. În primul meci disputat în această a doua fază au câștigat cu 22-18 partida cu Academia Junior Ploiești, dar au cedat cu 18-21 în fața CSȘ Caracal, ocupând locul 2. Au urmat semifinalele în ambele grupe valorice. Aici mureșencele, pentru locrurile 9-12 au întâlnit câștigătoarea grupei 1, LPS Vaslui. Au cedat cu 25-30 și în ultima partidă, pentru locurile 11-12 s-au confruntat cu ACS Infinit 2013 Târgu Jiu. Ultima partidă a adus a doua victorie echipei Pegasus, 28-20 și locul 11. Bilanțul echipei antrenorului Sebastian Haidu a fost așadar de 2 victorii, un rezultat de egalitate și 4 înfrângeri.

În semifinalele primei grupe valorice s-au disputat meciurile CSȘ 6 București-CSM Ploiești (scor 32-20) și CSȘ Bacău-HC Comănești (18-12). Bucureștencele au devenit campioane după 25-21 în finala cu echipa din Bacău, medalia de bronz revenind formației CSM Ploiești, 31-27 în finala mică cu HC Comănești.

Post-ul Locul 11 pentru handbalistele Pegasus apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Locul 11 pentru handbalistele Pegasus

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button