Sport

Medalie de aur adusă acasă de la Campionatul Național de Judo

Sâmbătă, 16 martie, Clubul Sportiv Samuraii Florii de Cireș s-au deplasat cu un lot de 3 sportivi la Finala Campionatului Național de Judo U14, destinat vârstei sub 14 ani, care a avut loc în localitatea Bacău.

Lotul a fost format din Raul Boros, Alexandru Bogdan si Daniel Maier.

Potrivit paginii Samuraii Florii de Cireș, Daniel Maier a arătat o formă și o disciplină tactică foarte bună, astfel că, în final, după 4 victorii frumoase a devenit campion național la categoria de greutate 66 kilograme.

„Mă bucur pentru Dani deoarece, chiar dacă vine după o accidentare stupidă la picior, m-a ascultat și a intrat într-un program de pregatire special pe perioada accidentării, care, coroborat cu orele de antrenament de după, i-au permis să câștige titlul de campion. Mulțumesc familiei Zodian și echipei Bronx pentru găzduire și părinților sportivilor pentru sprijinul oferit deplasării. De asemenea, mulțumesc Consiliului Județean Mureș și Consiliului Local Ceuașu de Câmpie”, se precizează pe pagina Samuraii Florii de Cireș.

Acum, sportivii se pregătesc pentru naționalele de U13, care vor avea loc la Arad.

(D.C.)

Sursa foto: samuraivoiniceni.ro

Post-ul Medalie de aur adusă acasă de la Campionatul Național de Judo apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Medalie de aur adusă acasă de la Campionatul Național de Judo

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button