Sport

Mihai Leu și Super Rally ajung și anul acesta la Târgu-Mureș!

Cea de-a doua etapă a campionatului național Super Rally 2019 va avea loc la Târgu-Mureș, în perioada 14-15 iunie. După ce sezonul de anul acesta a fost deschis de orașul Mangalia, echipa AMC Racing care organizează această competiție ajunge la Târgu-Mureș. Mihai Leu este organizator al acestui eveniment, pe care l-a implementat pentru prima oară în România anul trecut.

Specificul competiției Super Rally este faptul că toate cursele se desfășoară pe traseu în interiorul orașului gazdă. Acest lucru face ca întreaga competiție să fie un real spectacol pentru public și o provocare pentru piloții înscriși. Trofeul Târgu-Mureș Super Rally oferă un circuit stradal superb, cu urcări și coborâri abrupte, viraje strânse și un public care cu siguranță va avea parte de spectacol pe șosea.

„Spre bucuria mea, sportul acesta s-a dezvoltat mult în România în ultimii ani și cred că va continua să o facă. Avem piloți din ce în ce mai buni, etapele sunt foarte bine organizate. Super Rally, un proiect gândit și implementat de mine împreună cu soția mea, se bucură de succes, iar publicul prezent în număr foarte mare la etapele desfășurate până acum ne-a arătat că este dornic de astfel de evenimente în România”, a declarat Mihai Leu.

Clubul promotor al campionatului, AMC Racing, a anunțat că sezonul 2019 din Campionatul Național de Super Rally are 4 etape:

Etapa I – Mangalia: s-a desfășurat în perioada 10-11 mai pe străzile municipiului Mangalia, cu un traseu prin centru și până în zona portului.

Etapa II – Târgu-Mureș: după ce anul trecut aproape 8.000 de spectatori au fost prezenți la prima etapă din istoria Campionatului de Super Rally, Târgu-Mureș va găzdui și în 2019 o etapă, pe 14-15 iunie. Anul trecut, această etapă a fost câștigată de italianul Ricardo Ragazzi.

Etapa III – Craiova: a treia etapă a sezonului 2019 va avea loc în perioada 13-14 septembrie.

Etapa IV – București: Capitala va găzdui și anul acesta marea finală, între 25-26 octombrie, organizatorii anunțând un traseu schimbat, pentru a crește gradul de spectaculozitate.

Super Rally 2019 este un eveniment organizat de Mihai Leu și AMC Racing și powered by Superbet.

(Redacţia)

 

Post-ul Mihai Leu și Super Rally ajung și anul acesta la Târgu-Mureș! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Mihai Leu și Super Rally ajung și anul acesta la Târgu-Mureș!

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button